Fără marfă proaspătă, cu scandalul Cristian Sima în curte, piaţa autohtonă de capital spera măcar în suplimentarea pachetului de acţiuni listate de la Transgaz. N-a fost să fie, 2012 se va încheia cu o singură listare din partea statului-oferta publică secundară de la Translectrica.
„Guvernul şi Preşedinţia au o opinie comună privind vânzarea de acţiuni Transgaz, existând opţiunea de a vinde acum la un preţ mai slab sau de a nu vinde, pornind de la ideea că dezvoltarea sectorului energetic „în câţiva ani” va creşte valoarea participaţiilor statului”, justifica miercuri Premierul Ponta întreruperea procesului de vânzare prin bursă a încă 15% din Transgaz.
Nu este singurul eşec deghizat în sucess. Trăian Băsescu declara la sfărşitul lui octombrie, după întâlnirea cu directorul general OMV, că „după ultimele evoluţii privind explorarea resurselor din Marea Neagră, a devenit de înţeles că România nu va mai vinde cei 10% din Petrom, fiind un noroc faptul că nu s-a reuşit vânzarea în 2011”.
Mă rog, bine că autorităţile au ajuns în final la deciza înţeleaptă fie şi ocollind prin una proastă. De ce trebuia să ajungă însă oferta Transgaz până pe masa CNVM pentru a ne da seama că descoperirile din Marea Neagră cresc şi profitabilitatea Transgaz? Conform Hotnews, consorţiul de intermediere (Raiffeisen Capital& Investment, Wood&Company Financial Services şi BT Securities) ar fi recomandat un interval de preţ pentru lansarea ofertei Transgaz de 150-200 lei, în timp ce reprezentanţii Ministerului Finanţelor ar fi solicitat mai mult, respectiv 193-212 lei/acţiune.
Potrivit surselor României Libere, statul nu a încercat să impună creşterea preţului propus de intermediari, pur şi simplu aceştia au aflat ulterior (din presă) că oferta se amână, fără să primească vreo hârtie oficială până acum. Cum intermediarii îşi iau banii sub forma unui comision „de succes” la încheierea ofertei, amânarea sau anularea ofertei Transgaz înseamnă că cei trei brokeri au muncit cam degeaba până acum.
Privatizare cu orice preţ şi la orice preţ?
Ce sens are privatizarea pachetelor minoritare de la companiile de stat câtă vreme societatea în cauză e listată la bursă şi are deja acţionari minoritari? Când vorbim de o firmă de stat, acţionarul privat are rolul de cerber-face gălăgie când apar băieţi deştepţi, contracte păguboase, risipă. Din acest punct de vedere, listarea unor pachete de 10-15% din Romgaz, Nuclearlectrica, Hidroelecrica se poate dovedi utilă (Fondul Proprietatea e deja prezent). Ce rost are însă vânzarea încă unui pachet minoritar la Transgaz, o companie deja listată (care face deci raportări periodice), cu acţionari minoritari (26,5% din acţiuni, Fondul Proprietatea având 15%)? Intrarea actor minoritari în companie în condiţiile în care statul îşi păstrează pachetul de control nu înseamnă nimic suplimentar la capitolul transparenţă şi eficienţă. Dar înseamnă ceva la capitolul costuri. Preţul pe acţiune în cazul în care vinzi un pachet minoritar e mai mic decât în cazul vânzării unui pachet majoritar (vorbim de prima de control). Dacă statul va dori să vândă la un moment dat pachetul de control, va primi mai puţini bani per total, în ipoteza în care a dat deja un pachet minoritar, în comparaţie cu suma obţinută pentru vânzarea integrală a pachetului de control. Asta nu înseamnă că privatizarea pachetului majoritar este un scop în sine, mai ales că în cazul Transgaz vorbim de un monopol cu piaţa asigurată şi marje bune de profit.
