Pentru ca alţii să creadă în tine e necesar ca tu însuţi, cel dintâi, să crezi în tine: iată o maximă politică elementară. Oare cei de la ARD nu au învăţat-o?
Crin Antonescu criticat deschis de Andrei Chiliman la lansarea candidaţilor USL Sector 1, Bucureşti; disidenţă pe faţă a candidaţilor respectivi, precum Tăriceanu şi Orban, faţă de conducerea centrală a PNL, fără ca aceasta să poată reacţiona altfel decât prin absenţă – se pare că, în fine, unii liberali importanţi încep să-şi dea seama de coşmarul pe care l-au întreţinut şi crescut, numit Crin Antonescu, şi care ameninţă să devină coşmarul întregii ţări. Ba ei chiar acţionează. Aţi mai văzut vreodată, cu o lună înainte de alegeri, la vreun partid creditat cu victoria, ca una dintre cele mai importante filiale să-l atace virulent pe liderul suprem? „Războiul stupid al declaraţiilor împotriva ambasadorului SUA, a lui Merkel sau Barroso ne aruncă în ridicol”, a afirmat Chiliman. Nici Băsescu nu putea vorbi mai limpede. Despre ce alt lider important de filială vă mai amintiţi ca, în plină campanie electorală, să fi susţinut că cel care are conducerea partidului său e mai rău, moral şi intelectual, decât adversarul, în cazul de faţă, Traian Băsescu? Faptul mi se pare fără precedent, el arătând criza profundă în care se afundă PNL şi, implicit, USL. Criză căreia Antonescu i-a pus capacul hirotonisindu-l ca liberal pe Gigi Becali, fugind sub aripa baronului Dragnea von Teleorman, specialistul în fabricarea de voturi, şi sugerând totodată, într-un moment pesemne de clarviziune, că liberalii români ar putea să-şi părăsească actuala familie politică afiliindu-se PPE. De partea cealaltă, la PSD, vedem un Ponta tot mai incapabil să conducă eficient guvernul. Raportul MCV din acest an va fi negativ, mai ales după „încântătoarele” nominalizări la şefia DNA şi a Parchetului General făcute de protejata lui Voiculescu; apoi Oltchim rămâne neprivatizat, iar TAROM şi-a pierdut într-o săptămână managerul străin – asta ca să evocăm numai ultimele eşecuri ale unei guvernări care bate recordul ineficienţei într-o ţară în care guvernele eficiente au fost o raritate.
Pe scurt, USL scârţie din încheieturi, iar efortul de a „aspira” din toate părţile orice – de la „verzii” lui Cernea la Partida Romilor şi de la PNŢCD-ul lui Ciorbea la Becali – nu face decât să ilustreze fragilitatea acestui „colos cu picioare de lut”.
Citeşte continuarea în Revista 22.