În 2013, Radu Mazăre, primarul de atunci al Constanței, tuna și fulgera împotriva unor sindicaliști ai Regiei Autonome de Transport Constanța (RATC), care își permiseseră să facă grevă. ”Este intolerabil ce s-a întâmplat. Să faci grevă şi să blochezi un oraş în prima zi de şcoală!”, declara fostul primar.
Tot atunci, a găsit și soluția: privatizarea regiei. ”Mi-e clar că soluţia este privatizarea. Nu putem privatiza tot RATC-ul, ci doar traseele. Dacă vor operatorii le dăm şi autobuze. Păstrăm un control al preţului biletului şi dăm subvenţia, în continuare, privatului“, afirma Radu Mazăre, care vorbea chiar de posibilitatea organizării unei licitații internaționale pentru privatizare. Au existat atunci voci care spuneau că greva sindicaliștilor ar fi fost orchestrată chiar de fosta administrație, tocmai pentru a se ajunge, în cele din urmă, la privatizarea regiei. Tot atunci promitea reabilitarea stațiilor, instalarea de camere de luat vederi în autobuze, introducerea de cartele magnetice. Nu s-a implementat nimic din toate acestea. Nu s-a ajuns nici la privatizare, dar nici în bine nu s-au schimbat lucrurile. Dimpotrivă.
Din nou proteste
O parte din sindicaliștii RATC, circa 80, au protestat din nou, vineri, în fața Primăriei Constanța. Este vorba, de fapt, despre unul dintre sindicatele din regie, Sindicatul Profesional al Transportatorilor şi Activităţilor Conexe. Aceștia au cerut majorări salariale, dar și rezolvarea problemelor financiare pe care le are regia. „Salariile sunt cu mult sub alte Regii. Sunt aproape cele mai mici din țară. Nu există șofer care să ia mai mult de 1.800 de lei în afară de cei care lucrează pe autobuzele etajate”, a precizat liderul de sindicat Gheorghe Bogdan. Sindicaliștii au arătat și fluturașe de salarii care arătau o sumă încasată ce 1.300 de lei, pentru o lună în care au prestat 22 de ore suplimentare și 36 de ore în week-end. ”Nu mai vrem să fim înjosiţi, să muncim pe un salariu de necalificat. Noi ne trezim la 3:30 dimineaţa, ajungem noaptea, la ora 1:00, acasă, nu avem week-end, nu avem sărbători, transportăm copii, bătrâni, persoane cu handicap”, a precizat Gheorghe Bogdan. Protestatarii au prezentat problemele și primarului Decebal Făgădău.
Celălalt sindicat din RATC, Sindicatul Liber Transport în Comun Constanța – SLTCC, care este sindicatul reprezentativ, nu a participat la protest, dar acest lucru nu înseamnă că, în opinia lor, lucrurile sunt roz. Ei au anunțat că au început demersuri revendicative încă din data de 27 iulie, printr-un memoriu adresat primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău. Angajații solicită analiza situației economico-financiare a regiei, găsirea de soluţii pentru redresarea RATC prin reeșalonarea datoriilor, aplicarea Legii 92/2007 privind transportul public local. De asemenea, cer o analiză corectă a societăţilor de transport cu microbuze care operează pe raza municipiului Constanţa, „deoarece, încă de la începuturi, au fost acceptaţi să submineze RATC-ul, încălecând, practic, autobuzele regiei pe trasee, oprind unde vor şi când vor şi practicând un preţ de dumping“.
Maxi-taxi, eterna problemă
Problemele RATC sunt legate, în mare măsură, de concurența pe care o face serviciul de maxi-taxi. Acesta ar fi trebuit să fie ”un transport calitativ superior şi la un tarif superior“, după cum spunea chiar Mazăre, în 2013. Nu este deloc așa. Microbuzele folosite arată ca după război, de multe ori sunt supraîncărcate, șoferii cu o mână conduc, iar cu alta numără banii și dau restul. În plus, rutele pe care le folosesc se suprapun cu cele ale RATC. Prețul unui bilet este mai ieftin pe unele rute maxi-taxi decât pe cele ale RATC. În plus, microbuzele, deși nu au voie, opresc unde vor, încurcând traficul, dar mulțumindu-și călătorii care doresc să fie lăsați chiar în fața blocului.
Cum să îngropi o problemă
Conștient de nemulțumirile constănțenilor, actualul primar, Decebal Făgădău, a anunțat, când era viceprimar, în februarie 2016, formarea unei comisii interinstituționale care să verifice activitatea acestor societăți. „Deocamdată discutăm cu reprezentanți de la Poliția Rutieră, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Registrul Auto Român, Autoritatea Rutieră Română și alte instituții abilitate, pentru a forma această comisie interinstituțională. Se va verifica tot ce înseamnă activitatea acestor firme. Dacă acest organism va constata că nu se respectă regulile transportului în comun, firmele își vor pierde autorizațiile, avizele și licențele”, a explicat Decebal Făgădău. Tot el spunea că această comisie va începe controalele după ce Consiliul Local își va da acordul în legătură cu funcționarea acestei comisii. Până acum, nici un rezultat concret.
Transportul cu maxi-taxi a fost introdus în Constanța de Radu Mazăre, la scurt timp după ce a devenit primar, în 2000. Acționar în firma care deține acest tip de transport era RAFO Onești, condusă de controversatul Corneliu Iacubov, unul dintre membrii așa-numitei grupări de la Bacău, care a controlat și controlează o bună parte din economia Constanței. În afacere este implicată și familia Babinciuc, susținătoare a lui Mazăre. Juniorul, membru de frunte al PSD Constanța, a fost recent arestat preventiv, fiind acuzat de evaziune fiscală de către procurorii DNA.
Praful de pe tobă
În acest moment în municipiul Constanța sunt autorizate să circule 86 de maxi-taxiuri. Suma încasată de pe urma unui aviz de traseu este de 236 de lei pe an. Compania Grup Media Sud, care operează maxi-taxiuri în orașul Constanța, lucrează pe șapte trasee, ceea ce înseamnă că bugetul local primește 1.625 de lei pe an de pe urma acestui serviciu. Avizele de traseu se eliberează anul.
DATORII. 24 de milioane de lei
”Regia trece prin momente dificile din punct de vedere financiare. Pe de o parte avem scăderea numărului de călători, pe de altă parte flota este rigidă. Încărcătura diferă în funcție de ore. Flota a îmbătrânit, nici regia nu a făcut restructurări, rentabilizări. Ei au așteptări întâi de la alții, nu de la ei. Cifrele spun că în ultimii trei ani le-au crescut salarii, că li se acordă bonuri, dar regia se duce la vale. Cifrele spun că au o datorie de 24 de milioane de lei la Fisc”, a declarat primarul Decebal Făgădău.
PROMISIUNI. Ce spunea actualul primar
Întâmplător sau nu, actualul primar promite, în campania electorală, o parte din lucrurile pe care le promitea în 2013 și șeful său în administrație și în partid, Radu Mazăre, și care ar fi trebuit implementate în câteva luni. Printre ele se numără dotarea mijloacelor de transport în comun cu sisteme de supraveghere video, pentru siguranța călătorilor, dar și adaptarea liniilor de transport și modernizarea stațiilor. De asemenea, constănțenilor li s-au promis mijloace de transport moderne, aplicații software pentru alegerea traseelor, calcularea timpilor de transport şi plata electronică a biletelor, benzi speciale pentru autobuze. Primarul a afirmat, miercuri, că se lucrează în momentul de față la un pachet de măsuri.