13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecial500 de imigranți, salvați de navele de patrulare italiene

500 de imigranți, salvați de navele de patrulare italiene

Aproximativ 500 de imigranți au fost salvați, luni, de marina italiană, în cadrum a șase operațiuni. Totodată, autoritățile au recuperat din mare corpurile a șase persoane, informează AFP, citat de Agerpres.

„Navele de patrulare Orione și Borsini au recuperat aproape 500 de persoane în cursul a șase operațiuni de salvare, dintre care una a vizat o barcă pneumatică aflată în stare precară de plutire și din care unii migranți au căzut în apele mării (…) ‘Șase corpuri neînsuflețite au fost recuperate până în prezent. Operațiunile de recuperare și de căutare de supraviețuitori continuă”, a precizat Marina italiană, care a desfășurat un important dispozitiv de partea opusă țărmurilor libiene. 

Un aflux de proporții de imigranți s-a îndreptat spre Italia la sfârșitul lui august și circa 14.000 de persoane au fost salvate în decurs de cinci zile. 

Potrivit statisticilor Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), 117.590 de migranți au sosit în Italia de la începutul anului până la 1 septembrie, similar nivelului înregistrat anul trecut. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă