17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportAntonescu: Dacă Băsescu nu-l numeşte pe Ponta premier, îl suspendăm

Antonescu: Dacă Băsescu nu-l numeşte pe Ponta premier, îl suspendăm

Liderul liberal s-a arătat încă o dată nemulţumit că SIE nu a acţionat mai bine în străinătate în timpul referendumului pentru suspendarea şefului statului.



Liderul PNL, Crin Antonescu, l-a atacat din nou pe fostul său coleg Teodor Meleşcanu, acum director al Serviciului de Informaţii Externe, după ce acesta din urmă a declarat că agenţia pe care o conduce nu este un serviciu de PR al României. Disputa între cei doi a început în august, atunci când Crin Antonescu, din poziţia sa de preşedinte interimar, a acuzat SIE că nu a acţionat în timpul cât Traian Băsescu a fost suspendat pentru a îmbunătăţi „relaţiile şi imaginea afectate ale acestei ţări”.

Acum, liderul liberal a menţionat că răspunsul lui Teodor Meleşcanu i se pare nepotrivit cu funcţia sa. „Eu vorbeam despre ce i-am cerut sau nu domnului Meleşcanu. Iar ceea ce cred că era de datoria SRI şi a SIE nu era o chestiune de PR, ci de informaţie. Adică în momentul în care cineva delirează – Monica Macovei sau Traian Băsescu, unul în Parlamentul European, altul la garaj, sediul politic – şi începe să vorbească despre lovitură de stat atunci cred că este nu o acţiune de PR, ci o acţiune de datorie a unui serviciu care este în slujba naţiunii române şi care are anumite contacte cu serviciile similare, cu omologii, să spună: Nu, nu e nici o lovitură de stat”, a precizat Crin Antonescu în emisiunea „După 20 de ani”, a postului Pro TV.

Politicianul a insistat că SIE trebuia din proprie iniţiativă să le transmită omologilor săi din Occident că în România nu se întâmplă nimic periculos. „Eu nu i-am cerut ceva domnului Meleşcanu, iar răspunsul că nu e o agenţie de PR e un răspuns frivol pentru cineva care conduce un serviciu al naţiunii române.  Încercarea de a-i informa (pe liderii europeni, n.r.), evident, la nivelul de informaţii al unui serviciu, nu la nivelul de informaţii al presei sau al declaraţiilor politice, nu cred că era o acţiune de PR, ci o acţiune de informare”, a precizat Crin Antonescu.

Gigi Becali, o supervedetă comică

Liberalul, care este şi co-preşedinte al USL, a menţionat în aceeaşi emisiune că Gigi Becali este o creaţie a presei. „Gigi Becali are în politica din România importanţa pe care dumneavoastră i-aţi acordat-o. Nu PNL, nu USL au făcut din Gigi Becali un soi de supervedetă, adesea comică, a politicii româneşti, ci relaţia sa cu mass-media”, a declarat Crin Antonescu.

Chiar şi în aceste condiţii, liberalul consideră prezenţa finanţatorului Stelei pe listele alianţei ca fiind acceptabilă. „Din punctul nostru de vedere, într-un asemenea moment, în care am construit o mare coaliţie, prezenţa lui Gigi Becali a fost socotită acceptabilă. Că se face o discuţie enormă în jurul lui Gigi Becali e opţiunea dumneavoastră, a presei”, a insistat Antonescu.

Suspendarea, posibilă

În fine, co-preşedintele USL a avertizat că Traian Băsescu va fi suspendat din nou după alegerile parlamentare, dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile. Crin Antonescu a menţionat că totuşi nu crede că acest scenariu va avea loc, dar nu-l exclude în totalitate. „Nu exclud. Nu am cum să exclud aşa ceva pentru că aşa ceva nu ţine de mine sau de noi. Imaginaţi-vă că alegerile dau o expresie clară de voinţă politică şi, împotriva spiritului Constituţiei, preşedintele refuză să ia act de asta şi numeşte un alt prim-ministru. Se ajunge probabil la suspendare şi se ajunge încă în 2012. Eu nu am cum să ştiu asta. Presupun sau pronostichez că nu se va întâmpla”, a răspuns Antonescu la Pro TV. Liberalul  a precizat că procedura de suspendare se va declanşa dacă şeful statului nu va dori să-l nominalizeze premier pe Victor Ponta. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă