23.6 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialAtentatul eșuat din Franța. Cele trei femei au fost puse sub acuzare...

Atentatul eșuat din Franța. Cele trei femei au fost puse sub acuzare pentru conspirație teroristă

 

Trei femei, reținute de autoritățile franceze după ce ar fi plănuit să comită un atentat terorist, în Franța, au fost puse sub acuzare și încarcerate, luni, pentru conspirație teroristă criminală, informează AFP, citat de Agerpres.

 

Parchetul din Paris a anunțat că două dintre acestea, Ines Madani și Sarah Hervouet, au fost inculpate și pentru tentativă de asasinarea unei persoane învestite cu autoritate publică în relație cu o organizație teroristă, după ce, joi, au atacat polițiștii care participau la operațiuni. Cea de-a treia femeie, Amel Sakaou, a fost inculpată pentru complicitate la această infracțiune.

Totodată, a fost pus sub acuzare și Mohamed Lamine Aberouz,  partenerul lui Sarah Hervouet, el fiind acuzat că nu a denunțat infracțiunea teroristă pregătită de femei, deși era la curent cu planurile acestora.

Femeile au fost reținute joi, la câteva zile după ce autoritățile au descoperit o mașină încărcată cu butelii cu gaz, în apropiere de Catedrala Notre Dame din Paris. Pentru anchetatori, cele trei femei intenționau să treacă din nou la acțiune, după eșecul atacului cu mașina capcană.

Comandoul de femei, dintre care cele mai tinere erau cunoscute pentru radicalizarea lor islamistă, aveau ca ținte potențiale gări din Paris și din regiunea capitalei, precum și polițiști, și intenționau să-și procure centuri explozive sau să intre cu mașini în clădiri, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Conform primelor elemente ale anchetei, Ines Madani a abandonat mașina care nu a explodat pe o străduță de pe malul stâng al Senei împreună cu o complice, Ornella Gilligmann, pusă sâmbătă sub acuzare și încarcerată. Chiar înainte de a fi reținută, Sarah Hervouet l-a atacat pe unul dintre polițiști cu un cuțit, rănindu-l la umăr. Ines Madani s-a aruncat asupra altui membru al forțelor de ordine, tot cu un cuțit în mână, înainte de a fi rănită de polițist.

Suspectat și el că a vrut să treacă la acțiune, un adolescent radicalizat în vârstă de 15 ani, arestat sâmbătă în arondismentul al XII-lea din Paris, a fost, de asemenea, pus sub acuzare luni pentru conspirație teroristă criminală într-o anchetă distinctă și a fost încarcerat, a anunțat pe de altă parte parchetul din capitala Franței.

Anchetatorii întrevăd un punct comun între cele două dosare, și anume contactele avute pe internet de aceste femei și de minor cu jihadistul francez Rachid Kassim, 29 de ani, suspectat că i-a condus pe aceștia, aflându-se în zona siriano-irakiană, prin intermediul rețelelor sociale și ale aplicațiilor de mesagerie instant.

Cele mai citite

TVA de 25%? Ce ar putea include reforma fiscală pentru 2025

Reforma fiscală pregătită pentru 2025 include, în majoritatea scenariilor analizate, o creștere a TVA-ului, potrivit informațiilor obținute de Clever News Center, potrivit Termene.ro. Această posibilitate...

Ceremonie la Șantierul Naval Damen Galați pentru noua navă multifuncțională a Marinei Portugheze

Pe 3 octombrie, Șantierul Naval Damen Galați a găzduit o ceremonie comună care a marcat începutul debitării și punerea chilei pentru o navă multifuncțională...

Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru meciurile cu Cipru și Lituania! Pașcanu și Șut, surprizele selecționerului

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunțat lotul pentru următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, cu Cipru și Lituania. Echipa națională...
Ultima oră
Pe aceeași temă