4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe câştigăm din insolvenţa Hidroelectrica?

Ce câştigăm din insolvenţa Hidroelectrica?

Cel mai mare producător naţional de energie va rămâne în insolvenţă – a decis Curtea de Apel, care a respins ieri cererile formulate de băieţii deştepţi şi de sindicat de anulare a procedurii.

 

Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, irevocabil, cererile formulate de Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie şi Hidrosind de anulare a procedurii. Companiile Alpiq RomIndustries şi Alpiq Rom­Energie, din grupul elveţian Alpiq, care au avut acorduri directe cu Hidroelectrica, precum şi Federaţia Sindicală Hidrosind au cerut anterior instanţei anularea procedurii de intrare în insolvenţă a companiei. Decizia este irevocabilă, astfel că rămân în vigoare dispoziţiile din cadrul procesului de renegociere a contractelor directe de vânzare a energiei şi deciziile de reziliere a acordurilor cu companiile Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România şi Euro P.E.C, luate după intrarea companiei în insolvenţă. Prezent la un post de televiziune, după pronunţarea deciziei Curţii de Apel, Remus Borza, administrator judiciar al firmei de stat prin Euro Insol, a spus că în perioada 1 octombrie – începutul lunii noiembrie au loc evaluări ale salariaţilor, dar că nu vor avea loc disponibilizări. Mai precis, Hidroelectrica are sectoare cu personal deficitar, cum ar fi partea de exploatare, şi altele cu personal excedentar, între acestea urmând să aibă loc transferuri.

 

Mai rămân românii în întuneric?

Remus Borza este cel care a şocat opinia publică recent, afirmând că românii riscă să rămână în întuneric dacă firma de stat ar ieşi din insolvenţă. Dacă procedura ar fi fost anulată, ar fi urmat reactivarea contractelor bilaterale, ceea ce ar fi dus la falimentul companiei. „Nu înseamnă că dispare cel mai mare producător de energie (dacă Hidroelectrica ar intra în faliment – n.r.). Probabil, s-ar putea suplini cantitatea de energie. Dar dispare un agent economic care are un monopol pe piaţa serviciilor tehnologice de sistem. Fără Hidroelectrica, România rămâne la propriu în beznă, în întuneric”, spunea Borza. Ieri el a corectat declaraţia sa anterioară, afirmând că „nu mai e valabil că românii vor rămâne în întuneric”. El a adăugat că Hidroelectrica produce 23%-33% din consumul naţional.

Partea bună a insolvenţei

Întrebat care sunt avantajele rămânerii companiei în insolvenţă, avocatul Gheorghe Piperea afirmă că nu sunt garanţii asupra evoluţiilor viitoare pozitive ale companiei, dar că ieşirea din insolvenţă ar fi avut „consecinţe dezastruoase, compania ar fi fost doborâtă”. Peste 400 de contracte au fost renegociate până acum, iar ieşirea din insolvenţă ar fi semnificat reluarea contractelor cu băieţii deştepţi, dar şi despăgubiri cuvenite traderilor pentru cele patru luni scurse în care ei nu au primit energia ieftină.

Încheierea procedurii nu va avea atât de repede loc pe cât se vehiculează. Vor trebui mai întâi judecate contestaţiile la tabelul creditorilor (aproximativ 70, din care 10 sunt ale traderilor de energie), întocmit tabelul definitiv al creditorilor, elaborat planul de reorganizare (absent deocamdată), iar derularea acestuia va dura cel puţin o lună, spune Piperea. „Cel mai probabil va fi anul viitor pe vremea aceasta”, estimează el.

Avantajele readucerii companiei pe linia de plutire vor fi, pentru populaţie, o energie ecologică şi mai ieftină (cea produsă de Hidroelectrica fiind cea mai accesibilă ca preţ), iar pentru stat un impozit pe profit colectat mai mare.

De ce a pierdut Hidroelectrica de 2 miliarde €?

  Contractele de furnizare energie electrică către „băieţii deştepţi”.

 Cumpărarea de energie electrică scumpă şi revânzarea sa ieftină.

 Creşterea preţului apei uzinate de peste 4 ori într-un singur an.

 Contracte păguboase de mentenanţă,  management defectuos, seceta prelungită.

 Nesustenabilitatea contractului colectiv de muncă raportată la indicatorii economico-financiari ai societăţii.

 Proiecte de investiţii cu componentă energetică secundară.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă