7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCum vă puteţi construi singuri mobilierul

Cum vă puteţi construi singuri mobilierul

Piaţa obiectelor folosite în amenajările interioare a ajuns la o diversitate fără prealabil o dată cu dezvoltarea tehnologiilor de fabricaţie.

Acestea, împreună cu industria materialelor, au condus la o gamă atât de diversificată de produse, încât cumpărătorii se confruntă cu adevărate dileme atunci când trebuie să stabilească opţiunile de cumpărare.

În interiorul acestui ansamblu complex a apărut o alternativă la care din ce în ce mai mulţi proprietari apelează. Este vorba de construirea acasă a obiectelor, fără ca vreun specialist să fie implicat în proiectarea şi montajul acestora. Mobilierul face parte din categoria obiectelor care pot fi cu uşurinţă fabricate în acest fel, fără să necesite experienţă, tehnică sau unelte deosebite.

Este suficient să ştiţi exact ce vă doriţi şi să elaboraţi cât mai minuţios un plan al corpului de mobilier. Planul nu reprezintă o necesitate, dar el vă poate salva de o serie de complicaţii ce pot să apară din cauza faptului că anumite aspecte, chiar minore, au fost scăpate din vedere. Pentru a evita asemenea situaţii, trebuie să stabiliţi exact dimensiunile şi forma corpului în ansamblu, precum şi pe cele ale elementelor componente. De asemenea, va trebui să planificaţi organizarea spaţiului ­interior al corpului respectiv şi să stabiliţi obiectele de feronerie pe care le veţi folosi.

Materialele necesare pot fi achiziţionate de la firmele specializate. Acestea vă pot furniza elementele componente debitate la dimensiunile pe care le solicitaţi, singura sarcină care vă va reveni fiind asamblarea acestora.

În exemplul nostru, proprietarul a construit un pat, care a fost proiectat să se încadreze în spaţiul relativ restrâns al dormitorului matrimonial. Acesta a fost proiectat în aşa fel încât întregul spaţiu de sub saltea să poată fi folosit ca spaţiu pentru depozitare. Jumătatea superioară a fost compartimentată în trei zone iar în cea inferioară au fost montate două lăzi culisante. Pentru construirea patului au fost folosite plăci din PAL melaminat.

Din acelaşi material au fost construite şi cele două noptiere, precum şi tablia patului, care are o formă inedită. Tot ansamblul a fost proiectat de proprietar, prefabricat la o firmă specializată şi montat tot de proprietar la faţa locului.

Etape de lucru:

1. Montajul tăbliei. Mai întâi a fost montată tăblia patului. Cele două elemente ale acesteia au fost aşezate pe poziţie iar după o verificare riguroasă au fost îmbinate cu adeziv.

2. Montajul cadrului. Cele patru plăci mari, care formează cadrul patului, au fost aşezate pe poziţie. După ce au fost verificate unghiurile zonelor de îmbinare, plăcile au fost fixate în holzşuruburi.

3. Prima zonă de depozitare. A fost montat transversal un panou care separă dulapul în două secţiuni distincte. În jumătatea superioară rezultată au fost montate longitudinal două panouri. Acestea ranforsează ansamblul, dar şi delimitează spaţiul pentru depozitare.

4. A doua zonă de depozitare. În jumătatea inferioară au fost montate două lăzi pentru depozitare culisante. În interiorul cadrului au fost fixate şinele pe care acesta culisează spre cele două laturi longitudinale ale patului.

5. Montajul somierei. Peste întregul ansamblu au fost montate două panouri din PAL. Ele îndeplinesc funcţia de somieră, iar modalitatea în care au fost fixate face ca ele să fie cu uşurinţă îndepărtate pentru accesul facil la spaţiile de depozitare. 

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...
Ultima oră
Pe aceeași temă