-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodSatul românesc din Ungaria

Satul românesc din Ungaria

În timp ce în România fiecare afișare a unui drapel maghiar pare să dea frisoane autorităților de la București, în Ungaria există comunități unde ponderea românilor este semnificativă și unde drapelul românesc flutură pe instituțiile publice fără să deranjeze pe nimeni.

Bedeul sau Bedo, în limba maghiară, are străzi largi și case joase, stră­juite de pomi în­ver­ziți. Nu se deosebește cu nimic de satele răspândite prin pusta din estul Ungariei și vestul României. Localitatea este situată pe drumul de camioane care leagă Debreținul de Vama Borș. Şoseaua este la fel de proastă precum cea care leagă Oradea de Marghita, cu asfalt peticit. Singura diferență majoră față de alte sate maghia­re, precum Artandul, este limba vorbită de mulți dintre locui­torii săi. În Bedeu, mai toată lumea vorbește, cât de puțin, limba română.

În localitate trăiesc doar câteva sute de oameni. 117 dintre ei, potrivit ultimului recensământ, sunt români. Cifrele arată că 62% dintre locuitorii satului s-au declarat maghiari, 32% sunt români, iar restul sunt romi. În trecut, proporția românilor era mult mai mare, însă, de-a lungul ultimului secol, unii dintre ei au fost maghiarizați, mai ales cei care provin din căsătorii mixte. Din punct de vedere confesional, 55% dintre săteni sunt greco-catolici, iar 2% sunt ortodocși, iar mai toți aceștia au origini românești. În Bedeu se mai află 11% reformați, 10% romano-catolici, iar pentru ceilalți nu este cunoscută apartenența confesională.

“La noi în sat, toată lumea vorbește și ungurește, și românește. Avem neamuri și de-o parte și de alta a graniței. Când erau comuniștii la putere, ne era mai greu să ținem legătura, dar acum, de când am intrat în Europa, nu mai ai nici o problemă. Bat până aici și televiziunea, și radioul din România”, ne-a povestit un bătrân care mătură agale trotuarul din fața curții sale. Bărbatul mai spune că cei care vorbesc prost românește sunt sătenii între două vârste. ”Nu era interes să vorbească românește pe vremea comuniștilor. Acum, însă, copiii învață limba română pentru că așa își găsesc mai ușor de lucru”, mai adaugă bătrânul în graiul întâlnit în Crișana și cu un puternic accent.

Cine știe românește își găseşte mai uşor de lucru

Într-adevăr, mulți dintre tinerii din satele maghiare presărate ca niște mărgele de-a lungul graniței muncesc în România. Cei mai mulți dintre ei fac naveta în Oradea, oraș care cunoaște în ultimii ani o remarcabilă înflorire economică. Unii mun­cesc în fabricile din parcurile industriale, iar alții în construcții. În Oradea, sectorul imobiliar este în plină dezvoltare, iar un muncitor bun din domeniul construcțiilor, care se pricepe și la finisaje interioare, poate câștiga lejer peste 1.000 de euro, cu mult mai mult decât dacă ar munci în agricultură în Ungaria.

Pentru cei care vor să muncească în Oradea, cunoașterea limbii române este un avantaj net, de aceea există un mare interes pentru școala bilingvă din Bedeu. Copiii studiază după programa obișnuită în Ungaria, însă au parte în fiecare săptămână de câte cinci ore de limba română, la care se adaugă o oră pe săptămână în care localnicii studiază tradițiile și cultura română. Însă cele mai importante lecții de limba română sunt în Bedeu cele în care copiii români și maghiari se joacă împreună. Acolo, fiecare învață limba celuilalt, de aceea în Bedeu folosesc limba română literară, nu graiul crișan, doar cei care s-au născut de cealaltă parte a frontierei și care s-au mutat în Ungaria.

Un exemplu este familia Veszpremi, care și-a vândut apartamentul din Oradea pentru a se muta în Bedeu. În anii ­2007-2008, un apartament în oraşul românesc valora de patru ori mai mult decât orice casă din satele din estul Ungariei, iar cu o parte din profit, cei doi soți au cumpărat pământ și în Bihor, și Hajdu-Bihar. Soții Veszpremi sunt de etnie maghiară, din Crișana, dar cele două fetițe ale lor studiază și limba română la școală.

“Nu contează ce limbă vorbești, contează să fii om. Noi suntem acasă și în România, și în Ungaria”, a declarat Laszlo Veszpremi. Istoricul clujean Leonard Horvath spune că ”buna înțelegere dintre etnii a fost regula în Europa Centrală. Episoadele de confruntare sunt mult mai rare decât cele în care oamenii au cooperat și s-au înțeles. După căderea regimului comunist, oamenii din această parte a Europei au început să redescopere vechile valori. Modelul din Bedeu merită să fie încurajat și promovat”.

De aceeași părere sunt și românii din Bedeu. Unul dintre localnici îmi spune că românii din Bedeu ar avea o singură dorință neîmplinită legată de conservarea specificului național: să aibă slujbe la biserică și în limba română. În sat, slujește un preot greco-catolic maghiar, care ține de Arhieparhia Hajdudorog, cu sediul în Debrețin, care celebrează Liturghia și pentru maghiarii, și pentru românii din Bedeu. Unii săteni români ar dori ca acest preot să învețe și limba română, ori să primească un vicar care să slujească pe limba lor. De fapt, primele nemulțumiri legate de această chestiune datează de mai mult de un secol. 

Un secol zbuciumat

La finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, mai exact în perioada 1867 – 1918, Transilvania fusese încorporată în Regatul Ungariei, după Ausleigh, adică formarea Austro-Ungariei. Toți greco-catolicii, care erau majoritari în zonă, țineau de Eparhia Română Unită cu Roma de Oradea, sufragantă Mitropoliei Greco-Catolice de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul în Blaj. Însă românii nu erau singurii greco-catolici din Austro-Ungaria. În nordul regatului mai erau și ruteni, precum și slovaci, ultimii concentrați în zona Nyiregyihaza.

Mulți dintre ei fuseseră maghiarizați, iar episcopii greco-catolici ruteni din Eperjes și Miskolc au cerut Vaticanului înființarea unei eparhii greco-catolice de limba maghiară, cu sediul la Hajdudorog. În ciuda opoziției mitropolitului român Victor Mihali de Apșa, Papa Pius al X-lea a aprobat, în anul 1912, înființarea acestei eparhii.

Noua structură ecleziastică a preluat de la Biserica Română Unită cu Roma 73 de eparhii cu peste 73.000 de credincioși. Mulți dintre ei proveneau din familii mixte, iar de-a lungul anilor au adoptat o identitate maghiară. Decizia Papei Pius al X-lea a avut consecințe importante nu doar pentru această comunitate, ci și pentru istoria comună a României și Ungariei. La finalul Primului Război Mondial, granița care a fost stabilită prin Tratatul de Pace de la Trianon din 1920 a urmat, în mare parte, granița dintre eparhiile greco-catolice de Oradea și de Hajdudorog.

Acum, însă, între ierarhii greco-catolici români și maghiari relațiile sunt foarte bune, după ce ambele biserici au avut de înfruntat prigoana comunistă. În România, persecuțiile au fost mai dure, pentru că bolșevicii au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii săi au fost aruncați în închisori. Nici greco-catolicii maghiari nu au scăpat de represiune, mai ales după revoluția antisovietică din 1956. De aceea, pentru ambele Biserici, anul 1989 a fost echivalentul unei renașteri.

Mai mult, Vaticanul a sprijinit refacerea structurilor lor ecleziastice. Mitropolia Unită Română a devenit Arhiepiscopie Majoră, echivalentul unei patriarhii ortodoxe, iar Eparhia Greco-Catolică de Hajdudorog a devenit Mitropolie sui juris, cu sediul în Debrețin. În prezent, mulți dintre greco-catolicii români participă la pelerinajele greco-catolicilor maghiari, organizate în sanctuarul de la Mariapocs (românii localnici îi spun Poceiu) de Adormirea Maicii Domnului, iar mulți dintre greco-catolicii din Ungaria merg la hramul catedralei române unite din Oradea, care este serbat de Sfântul Nicolae. În acest context, și românii din Bedeu speră că rugămințile lor vor fi ascultate și vor primi un preot care să oficieze Liturghia și în limba lor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă