Printre cele mai interesante obiective se numără cele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și cele de la Apulum.
Ultimul deceniu a adus o dezvoltare a turismului istoric în România, în special a celui care pune în valoare antichitatea romană. “Turismul roman atrage foarte mulți oameni din străinătate. Istoria Imperiului Roman este una bine cunoscută, prestigiul civilizației romane este unul deosebit, iar mulți oameni din întreaga lume se simt legați de tradițiile romane. Să nu uităm că Imperiul Roman se întindea pe trei continente: Europa, Asia și Africa. Iar prin intermediul spaniolilor și portughezilor, și cei care trăiesc în America Latină se simt legați de civilizația romană, la fel cum, prin intermediul francezilor, belgienilor, portughezilor sau spaniolilor, mulți locuitori ai Africii Negre au legătură cu moștenirea Imperiului Roman”, a explicat profesorul de istorie Marius Laslău, care organizează el însuși mici grupuri de turiști care vizitează vestigiile civilizației romane din Transilvania.
”Interesul pentru istoria romană a crescut enorm după succesul la public al unor seriale precum Roma sau Spartacus”, a arătat și ghidul turistic Roxana Todea. Ea spune că, în general, pasionații de istorie plătesc între 300 și 1.000 de euro pentru o săptămână de vacanță în România.
Festivalurile romane atrag mii de turiști
Tot în ultimul deceniu, au apărut ori s-au dezvoltat mai multe festivaluri romane. Deja, Festivalul Roman Zalău – Porolissum, care pune în valoare castrul de la Moigrad, vechiul Porolissum, principala fortificație romană din nordul provinciei Dacia, a devenit o tradiție. Și în acest an au avut loc parade ale membrilor trupelor de reconstituire istorică, concerte de muzică antică, demonstrații de dansuri antice, scenete sau concursuri de tras cu arcul. De asemenea, o componentă importantă a acestor festivaluri este gastronomia. Turiștii pot să își cumpere mici mulaje din ceramică roșie, care reprezintă diferite divinități romane, vase din ceramică în stil roman, diferite obiecte de podoabă din sticlă, os cioplit, lemn sau cositor, ori pot bea vin preparat în stil roman, încălzit într-un vas larg, numit crater, în care sunt puse mirodeniile preferate de romanii de odinioară, inclusiv busuioc. ”Festivalul din Zalău este una dintre cele mai frumoase manifestări care pune în valoare tradițiile antice. Nu este vorba de redescoperirea trecutului, ci, mai curând, de re-crearea lui. Auzim ceea ce credem noi că este muzică antică, dar nu știm sigur că exact așa se auzea. La fel și în cazul mâncărurilor. Poate că erau anumite soiuri de linte care s-au pierdut, deci gastronomia pe care o prezentăm drept romană ar putea fi doar asemănătoare cu cea de acum două mii de ani. Însă ceea ce știm sigur este faptul că pasiunea pentru istorie renaște. Într-o lume globalizată, în care identitățile devin fluide, oamenii caută deopotrivă ceea ce îi unește și ceea ce le oferă o identitate aparte. Istoria romanilor și aceste festivaluri satisfac ambele cerințe. Povestea romanilor este despre rădăcini comune, despre temelia Europei de azi. Iar faptul că sunt implicați și tineri care reconstituie modul de viață al dacilor oferă românilor de azi acel grad de diferențiere care ne face să ne simțim confortabil”, a declarat Horea Marchiș, un admirator al festivalului din Zalău.
După modelul festivalului din Zalău a luat naștere și Festivalul Roman Apulum. Acesta are parte de condiții mai prielnice, fiind organizat chiar în cetatea Alba Iulia, cea mai mare fortificație de pe actualul teritoriu al României. Aceasta a fost ridicată în perioada habsburgică și are formă de stea, pentru a satisface cerințele stilului Vauban, faimos în secolul al XVIII-lea și care reprezintă, practic, ultima încercare a arhitecților militari de a face o fortificație de tip cetate să reziste în fața unei artilerii tot mai moderne și tot mai eficiente.
Fortificația habsburgică este suprapusă vechii cetăți medievale care a fost capitala lui Mihai Viteazul și Sigismund Bathory, care, la rândul ei, a fost ridicată peste vestigiile castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina. De fapt, în Antichitate, pe teritoriul actualului oraș Alba Iulia existau două orașe civile, care s-au născut pe lângă castrul roman. Vestigiile acestora pot fi admirate fie prin intermediul exponatelor din Muzeul Național al Unirii, fie prin intermediul unor amenajări precum Muzeul Principia, care a presupus acoperirea cu sticlă a ruinelor romane descoperite cu prilejul săpăturilor arheologice care au precedat restaurarea Pieței Cetății.
Palatul Augustalilor ori templul zeiței Nemesis
În acest an a luat naștere un al treilea festival roman important în Transilvania. Este vorba de Festivalul Ulpia Traiana Sarmizegetusa, organizat chiar în metropola care era capitala provinciei romane. “În general, vestigiile vechilor orașe romane sunt acoperite cu clădiri medievale, renascentiste, baroce sau moderne. Așa este cazul Londrei sau cazul Parisului. Însă la Sarmizegetusa avem doar o modestă așezare rurală suprapusă peste metropola romană. De aceea, săpăturile arheologilor pot readuce la lumină splendoarea vechiului oraș roman”, a explicat Laszlo Mate, ghid turistic din Ungaria, originar din Arad, care aduce an de an turiști de limba maghiară din Ungaria și din Slovacia în Transilvania. Turiștii pot vedea amfiteatrul antic, unde 5.000 de spectatori puteau urmări luptele de gladiatori ori reprezentațiile de teatru, Palatul Augustalilor ori templul zeiței Nemesis. Arheologii încearcă să recompună vechea splendoare a orașului roman. “Centrul politico-administrativ al Sarmizegetusei, așa cum a fost proiectat sub Traian, nu era o piață deschisă, după cum mulți își închipuie azi un for roman, ci a fost un edificiu compact, având în centru o curte, piața publică, înconjurată pe trei părți de portice cu coloane care, la rândul lor, erau flancate de hale pentru diferite reuniuni, numite criptoportice. În față, spre decumanus maximus, se găsea un șir de încăperi, care serveau drept sedii și capele de cult ale unor asociații (cum ar fi aedes fabrum, capela făurarilor). Intrarea monumentală avea o fațadă cu patru coloane (propylon), care străjuia altarul gromei, ce comemora ceremonia de fondare a coloniei Dacica. După aceea urma poarta propriu-zisă, ca un arc triumfal cu patru deschideri (tetrapylon). Pe partea opusă intrării curtea era închisă cu o mare hală, numită basilica. Aici se desfășurau judecățile și ceremoniile religioase ale orașului. Spre basilica se deschideau alte câteva încăperi oficiale, precum sala de ședințe a consiliului local (curia), arhiva (tabularium) sau camera de tezaur (aerarium). Tot aici se găseau închisoarea (carcer) și capela cultului imperial (Augustaneum). La sud se găsea piața alimentară, macellum, care, de asemenea, era o clădire de sine stătătoare. Din câte ne putem da seama din săpăturile mai vechi și mai noi, ea avea în centru o curte cu două bazine pentru pește, iar pe latura de nord un șir de magazine, tabernae, precedat de un portic”, a oferit profesorul Alexandru Diaconescu de la Universitatea Babeș-Bolyai date despre centrul vechiului oraș.
Mai e loc. Potențial neexploatat
Experții în turism istoric spun că potențialul maxim al acestei ramuri nu a fost încă atins. Există mari fortificații romane, precum castrul Legiunii a V-a Macedonica din Potaissa, Turda de azi, care este aproape uitat de turiști. Un impuls serios pentru dezvoltarea turismului roman ar putea veni o dată cu înscrierea limes-ului, adică a frontierei romane din Dacia, în patrimoniul UNESCO. Deja, pe lista obiectivelor aflate în patrimoniul mondial al umanității a fost deschisă o poziție în acest sens, pe care Germania și Marea Britanie au înscris monumentele de la frontiera romană. Germania are înscriși 550 de kilometri de frontieră. Marea Britanie a înscris cei 118 kilometri ai Zidului lui Hadrian și cei 60 ai Zidului Antonin. Ca o ironie a sorții, două state cu origini germanice au reușit să pună în valoare astfel moștenirea romană, în timp ce țările latine au ignorat-o. Procedura de înscriere pe lista UNESCO a frontierei romane din România de azi a fost demarată de fostul ministru al Culturii Csilla Hegedus, dar demnitarii care au urmat nu au mai făcut nimic concret pentru a continua acest proiect. Limes-ul roman conține, în România, ziduri fortificate, forturi, castre, turnuri de veghere, un șanț de apărare care merge pe latura exterioară a zidului și un drum pentru deplasarea trupelor, pe latura interioară a limes-ului.
Profil. Interes mare pentru trupele de reconstituire istorică
Nu doar festivalurile pun în valoare moștenirea romană, ci au apărut și trupe de reconstituiri istorice, capabile să ofere turiștilor parade, simulări ale unor lupte sau explicații asupra echipamentului militar. O astfel de trupă este Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca, fondată în anul 2007, care pune în valoare tradițiile romane, dacice și sarmatice. Există luptători romani și luptători daci, care oferă un spectacol aparte. De asemenea, tot la Cluj-Napoca, a luat ființă și Asociația Virtus Antiqua. În Alba Iulia, Asociația Culturală pentru Istorie Vie include mai multe trupe de reconstituire istorică: Legiunea a XIII-a Gemina, cu 10 luptători romani, Lupii Apoulonului, care include luptători daci, trupa de dans Magna Nemesis, cu opt dansatoare, ori formația de gladiatori Ludus Apulensis. ”Am fost la Alba Iulia și am fost impresionat de munca acestor oameni. Reconstituirile sunt foarte bine realizate. Este un alt mod de a pune în valoare istoria”, spune Robert Thompson, un turist britanic care a venit în Transilvania atras de mitul lui Dracula.