Prințesa Charlotte a Marii Britanii a rostit primul cuvânt în public, în timpul vizitei oficiale pe care familia regală o efectuează în Canada. Astfel, în timp ce se juca cu fratele său, prunțul George, la o petrecere cu baloane, ea a spus „poc” („pop”), informează Reuters, citat de Mediafax.
Petrecerea pentru copii a fost organizată în grădinile de la Government House din Victoria pentru copiii familiei regale a Marii Britanii, unde ducele și ducesa de Cambridge și copiii lor au locuit, în timpul vizitei în Canada. Astfel, George și Charlotte s-au întâlnit alţi 24 de copii din familii militare, toţi sub vârsta de cinci ani.
Potrivit sursei citate, angajaţii guvernului canadian au dorit să transforme petrecerea într-o ocazie de neuitat. Au adus de la grădina zoologică o capră care provine din deşertul Nubian, o oaie, şi doi ponei numiţi Honey şi TC, amenajând o mică grădină zoologică ad-hoc.
CITEȘTE ȘI: FOTO: Crizantemă numită după Prințesa Charlotte, vedeta unui renumit eveniment dedicat florilor
În timp ce George era captivat de o maşină de făcut baloane în formă de peşte, cu care a stropit-o, din greşeală, pe sora lui mai mică, prinţesa Charlotte construia o arcadă din baloane ce ducea către mini-grădina zoologică adusă de reprezentanţii guvernului canadian.
Charlotte, care a făcut primii paşi în mai, chiar înainte de prima ei zi de naştere, a fost voinică şi zglobie, iar mica arcadă de baloane aproape s-a răsturnat. La un moment dat ea a rostit „pop”, care în limba română se traduce prin „poc”. Astfel, ea a rostit primul cuvânt în public în fața camerelor de luat vederi.
Petrecerea pentru copii a fost punctul culminant al vizitei în Canada şi este prima dată când Wiliam şi Kate au permis camerelor de luat vederi să-i surpindă pe cei mici la joacă.