2.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialViviane Reding o primeşte pe Mona Pivniceru la Bruxelles

Viviane Reding o primeşte pe Mona Pivniceru la Bruxelles

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, se întâlneşte, joi, la Bruxelles, cu comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding.

Informaţia privind această întâlnire programată pentru joi apare pe agenda săptămânală a oficialului Comisiei Europene.

Vizita Monei Pivniceru la Bruxelles este strâns legată de numirea noului procuror general al României şi a procurorului şef la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Pivniceru ar fi trebuit să se întâlnească pentru discuţii cu Reding în data de 19 septembrie, dar întrevederea a fost anulată.

Citeşte şi:

DOCUMENT. Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru, CRITICATĂ de Comisia Europeană pentru LIPSA DE TRANSPARENŢĂ ȋn selecţia procurorului general şi sefului DNA

Purtătoarea de cuvânt a Vivianei Reding a declarat atunci că întâlnirea Reding-Piviniceru a fost anulată pentru că în „agenda ministrului român a intervenit o schimbare”.

Întâlnirea ar fi avut loc în contextul în care Pivniceru a demarat procedura de selecţie a viitorului procuror general şi a procurorului şef al DNA. Întâlnirea urma să aibă loc la Viena, în cadrul Conferinţei Miniştrilor Justiţiei din Consiliului Europei.

Ministrul Pivniceru a explicat prin intermediul consilierei sale că şi-a anulat deplasarea la Viena pentru că de la biroul Vivianei Reding a fost informată că nu era posibilă o discuţie pe larg cu comisarul european, potrivit Mediafax.

Cristina Manda, consilieră a ministrului Pivniceru, a explicat că în cadrul conferinţei de la Viena ministrul Justiţiei ar fi avut posibilitatea doar să „dea mâna” cu comisarul Reding în cadrul unei cine informale.

Reprezentanta Ministerului Justiţiei a mai precizat că Pivniceru a fost reţinută la Bucureşti şi de şedinţa de Guvern, din 19 septembrie, şi de întâlnirea de la CSM, din data de 20 septembrie.

Cele mai citite

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...
Ultima oră
Pe aceeași temă