Negocierile pe marginea contractului de privatizare a Oltchim au fost suspendate, luni, fără a se comunica o dată ulterioară pentru reluarea discuţiilor privind plata acţiunilor pentru combinatul de la Râmnicu Vâlcea, au anunţat avocaţii lui Dan Diaconescu.
”În momentul ăsta nu există niciun termen cu privire la semnarea contractului, ba da exista 13 februarie”, a declarat unul dintre avocaţii lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, la ieşirea de la sediul Ministerului Economiei.
Întrebat de jurnalişti dacă s-a stabilit un nou termen pentru continuarea negocierilor, Cristian Duţescu, unul dintre avocaţii lui Diaconescu, a precizat că nu cunoaşte ”acest aspect pentru că la un moment dat Dan Diaconescu a intrat în birou la ministru.”
Duţescu a subliniat că este posibil ca Diaconescu să plece la bancă ” şi ne va instructa ce să facem. Nu există nicio obligaţie să se platească astăzi banii”.
Pe de altă parte, avocaţii au explicat că ”OPSPI nu a prezentat nicio opinie cu privire la propunerile contractuale (…) Se negociază în continuare la Ministerul Economiei”.
Negocierile dintre Dan Diaconescu şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pe tema privatizării combinatului Oltchim Râmnicu-Vălcea (OLT) au fost din nou suspendate, întrucât patronul OTV nu a prezentat dovada că dispune de banii pentru cumpărarea acţiunilor.
Citeşte şi:
Negocierile dintre Dan Diaconescu şi OPSPI pe tema PRIVATIZĂRII Oltchim, din nou SUSPENDATE