Am asistat săptămâna trecută la o neașteptată și impresionantă demonstrație de patriotism. Probabil cea mai valoroasă și mai consistentă din ultima vreme. Să vă povestesc.
Ştiam despre Christian Badea că este unul dintre cei mai importanți dirijori din lume. Cunoșteam momente importante din biografia lui, aveam habar de scenele unde a dirijat, de personalitățile uriașe cu care a lucrat. Știam că locuiește la New York și că, de câțiva ani, are proiecte ambițioase în România, prin care încearcă să aducă în țară artiști de prim rang și să promoveze totodată artiști români talentați. Știam actul III din Parsifal pus în scenă primăvara trecută, știam câte ceva despre munca sisifică pentru obținerea unor sponsorizări care să facă posibilă montarea actului I în această toamnă. Știam deci destule, dar imaginația mea, deși bogată, nu se apropiase măcar de ceea ce urma să se întâmple la Ateneul Român în zilele de 7 și 8 octombrie.
Mai erau și alții cu așteptări mari. Împătimiții de Wagner, care auziseră că urmează să se întâmple ceva, plus curioșii și cei contrariați de anunțurile prin care li se spunea să vină din timp, să nu întârzie, pentru că ușile Ateneului se închid la 18.55. Ați auzit că două sute de oameni au rămas pe dinafară la repetiția generală. Ce naiba? La repetiția generală?!
Citiţi continuarea textului în ediţia de joi a ziarului România Liberă, disponibilă la toate punctele de difuzare a presei din țară!