2.8 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSportMircea Diaconu va candida pentru un nou mandat de senator

Mircea Diaconu va candida pentru un nou mandat de senator

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, că va candida pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie, relatează Mediafax.

Diaconu a precizat că va candida în acelaşi colegiu în care a fost ales şi în 2008 şi că nu va demisiona din Parlament în urma deciziei de incompatibilitate. Mircea Diaconu a susţinut că interdicţia de a ocupa funcţii publice nu se aplică în cazul drepturilor electorale – de a alege şi de a fi ales.

Biroul Permanent a decis, în urmă cu o săptămână, amânarea discuţiei privind încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, la solicitarea liderului de grup al PNL, pentru lămuriri suplimentare din partea ICCJ.

În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soţia sa”.

Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.

Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Cele mai citite

Crin Antonescu crede că procurorii ar fi trebuit să renunțe la concedii când „țara noastră a fost atacată”

Crin Antonescu i-a criticat, luni seară, pe procurorii care s-au ocupat de anchetele privind primul tur al alegerilor prezidențiale care a fost anulat. El...

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Cinci răniți în urma unui grav accident feroviar la Coroisânmărtin în județul Mureș

Un grav accident feroviar a avut loc, luni seară, în localitatea Coroisânmărtin, județul Mureș, unde un autoturism a fost lovit de un tren pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă