Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a României şi al echipei Steaua a fost operat pe cord, duminică dimineaţă, la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, din Cluj-Napoca, intervenţia chirurgicală durând aproape şapte ore şi finalizându-se cu succes, conform mediafax.
Membri ai familiei lui Emeric Ienei au declarat, duminică după-amiază, jurnaliştilor aflaţi la Institutul Inimii din Cluj că operaţia pe cord la care acesta a fost supus s-a încheiat, aceştia aşteptând detalii din partea medicilor.
Operaţia a durat aproape şapte ore.
Ulterior, medicul Adrian Molnar de la Institutul Inimii a declarat că operaţia a reuşit.
Surse medicale declarau, duminică dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX că intervenţia chirurgicală în cazul lui Emeric Ienei urma să dureze aproximativ patru ore, iar în cadrul ei să fie puse patru by-pass-uri.