Liberalii au însă o atitudine ambivalentă față de USR: vor să facă majoritate alături de acest partid, dar se tem că formațiunea lui Nicușor Dan este un competitor pentru ei.
Premierul Dacian Cioloş a declarat că în perioada următoare va veni cu o „platformă“ de principii şi valori ce ar putea fi continuate după alegeri, pe care o va propune public, iar apoi ar putea să o discute cu partide precum PNL şi USR. El nu a oferit însă un răspuns clar dacă doreşte sau nu să rămână premier după alegeri.
Formațiunile dispuse să-l susțină pe Dacian Cioloș (foto) pentru un nou mandat la Palatul Victoria sunt PNL și USR. De altfel, preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că, în măsura în care în documentul prezentat de Cioloș se vor regăsi priorităţile PNL privind economia, educaţia, sănătatea, atunci drumul comun cu acesta se confirmă. Liderul USR, Nicușor Dan, păstrează distanța față de PNL, dar nu și față de Dacian Cioloș.
„Nu vom face alianţă cu PNL nici înainte, nici după alegeri, însă e foarte probabil să susţinem acelaşi prim-ministru, Dacian Cioloş“, a comentat, recent, Nicușor Dan.
Îi ajutăm, nu îi ajutăm?
Dincolo de declarațiile publice, PNL și USR par destul de departe de a forma o majoritate. Potrivit unui recent sondaj plătit de USR, liberalii ar avea 25%, iar partidul lui Nicușor Dan 10%. În sondajele plătite de liberali, PNL are 30%, iar USR 9%. Într-o altă cercetare, realizată de CIADO (institut apropiat de PSD), PNL ar avea 29%, iar USR 4% (sub pragul electoral). De menționat însă că, indiferent cine a realizat sondajele de opinie, concluzia a fost aceeași: PNL și USR riscă să aibă mai puține mandate comparativ cu PSD și ALDE.
În aceste condiții, la vârful PNL s-au conturat două curente de gândire. Astfel, unii dintre liderii liberali iau în calcul un scenariu prin care să ajute USR la alegerile din 11 decembrie. Reprezentanții PNL din secțiile de votare ar urma să se asigure că partidul lui Nicușor Dan nu este furat la vot. Cei care susțin strategia consideră că aceasta poate ajuta PNL să ajungă la guvernare. „Oamenii care votează cu USR nu ne vor vota pe noi, chiar dacă partidul lor ar avea probleme. Dacă USR nu trece pragul electoral, noi pierdem aceste voturi și nu vom mai avea marjă de manevră în Parlament. USR ar fi singurul nostru aliat sigur, UDMR se va orienta către partidele care au majoritatea“, ne-a declarat un lider PNL din tabăra pro-Iohannis.
Pregătiri pentru ziua alegerilor
În schimb, alți lideri PNL se opun acestei strategii. „Oamenii din secțiile de votare reprezintă baza partidului. Ei trebuie să fie cu ochii pe voturile PNL, pentru a avea cât mai multe mandate în viitorul Legislativ. Este absurd să avem grijă să nu fie fraudat un partid care ne este concurent, care pe termen mediu și lung va lua din voturile noastre“, a analizat situația un alt lider PNL.
La ora actuală însă, tabăra care susține că PNL are nevoie de USR pare să dețină pârghiile de control și pare capabilă să impună inclusiv varianta unui sprijin neoficial pentru partidul lui Nicușor Dan. Potrivit legislației electorale, în secțiile de votare există șapte reprezentanți ai partidelor. Partidele parlamentare primesc automat locuri, ceea ce face ca patru sau cinci poziții să fie ocupate. PSD, PNL, UDMR și ALDE sunt partide parlamentare, iar formațiunea rezultată din fuziunea PMP-UNPR are o situație incertă. USR urmează să concureze pentru restul de locuri cu celelalte partide parlamentare.
De altfel, la alegerile locale din București, USR a acuzat PSD că a fraudat votul în sectorul 1, chiar dacă în această circumscripție USR a avut observatori în secțiile de votare.