Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, marți, că există o derogare de la Codul de conduită al formațiunii, prin care fostul premier Victor Ponta poate candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie, pentru Camera Deptutaților, pe lista de la Gorj, informează Agerpres.
„Da. Există această derogare. Vorbiți cu Cioloș să ne atace la Curtea Constituțională, că am înțeles că are deja o echipă care numai asta face — atac la Curte pentru orice. Ce i se pune masă, semnează atacul la Curte… Să o atace și pe asta”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Național care a avut loc la Palatul Parlamentului, întrebat dacă există o derogare pentru Victor Ponta.
Dragnea a confirmat candidatura lui Victor Ponta: „Da. Dacă nu aveți informația asta, înseamnă că avem o problemă la partid”.
Codul de etică și conduită al PSD prevede că un membru al partidului pus sub control judiciar, indiferent pentru ce infracțiune, nu va beneficia de sprijinul partidului în alegeri.
Fostul președinte al PSD Victor Ponta a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA într-un dosar în care este cercetat pentru folosirea influenței în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani. Procurorii DNA Ploiești au instituit, la 19 octombrie, sechestru pe un imobil aparținând lui Ponta, măsura asigurătorie fiind dispusă în dosarul cunoscut sub numele de „Ponta-Ghiță-Blair”, au declarat surse apropiate anchetei.
Potrivit acestora, măsura asigurătorie dispusă în cauză vizează o locuință a lui Victor Ponta, nu și alte bunuri ale acestuia ori ale deputatului Sebastian Ghiță, de asemenea cercetat în dosar. Ponta este urmărit penal în acest dosar pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani.