1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialFranta: Două tinere rănite în accidentul din sud-estul Franţei povestesc despre "spaima...

Franta: Două tinere rănite în accidentul din sud-estul Franţei povestesc despre „spaima vieţii lor”

Eugenia şi Ramona, în vârstă de 31 şi respectiv 18 ani, rănite în accidentul de autocar care s-a produs duminică dimineaţa pe o autostradă din sud-estul Franţei, au povestit, de la spitalul din Draguignan, despre „spaima vieţii lor”, relatează cotidianul Var Matin, în ediţia electronică de marţi, citează Mediafax.

Citeşte şi:

Un mort şi 12 răniţi grav în accidentul din Franţa

Ponta:O persoană a decedat, 12 sunt în stare gravă şi 30 au leziuni, în urma accidentului din Franţa

VIDEO. Un autocar cu români S-A RĂSTURNAT în Franţa

 

Eugenia, în vârstă de 31 ani, se ducea în vizită la familia sa pentru câteva zile, în timp ce Ramona, în vârstă de 18 ani, se întorcea din vacanţă. Una este de origine ucraineană, iar cealaltă este româncă, afirmă cotidianul francez.

„Dormeam în momentul impactului şi mi-am pierdut un pic cunoştinţa, deci, nu prea am amintiri. Îmi amintesc doar agitaţia din jurul meu înainte de a fi repede luată în îngrijire de către pompieri pentru rănile mele uşoare”, povesteşte tânăra, aflată încă în pat la spitalul din Draguignan.

Ea are doar câteva zgârieturi, în timp ce vecina sa de cameră are câteva puncte de sutură, multe hematoame şi un traumatism mare. „Eu nu dormeam. Am văzut momentul în care şoferul a apăsat pedala de frână atunci când s-a auzit un zgomot puternic. Autocarul s-a înclinat cu totul şi a intrat pe contrasens”, a povestit ea.

„După câteva momente, era o imagine atroce: sânge peste tot, strigăte. Sunt încă sub şocul scenelor pe care le-am putut vedea, în special copii grav răniţi”, continuă ea, cu noduri în gât. Cele două tinere nu au decât o singură dorinţă: să se întoarcă „acasă” cât mai repede.

Cele mai citite

Meta anunță noi concedieri: 5% din angajați vor fi afectați. Zuckerberg: „2025 va fi un an intens”

Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, a dezvăluit planuri de a reduce cu 5% forța sa de muncă, cu accent pe eliminarea angajaților cu...

A fost înregistrată cea mai geroasă noapte din sezon: -24 de grade în Munții Făgăraș

Noaptea de marți spre miercuri a adus cea mai scăzută temperatură din acest sezon, cu -24 de grade Celsius înregistrate la cabana Capra, situată...

Declinul producției industriale în 2024: scăderi în toate sectoarele

Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată o scădere de 1,8% a producției industriale în perioada ianuarie-noiembrie 2024, ca serie brută. Toate cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă