2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialCum s-a produs carnajul de pe Autostrada Soarelui

Cum s-a produs carnajul de pe Autostrada Soarelui

Comisar-șef de poliție George Grigore, director adjunct la Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că, potrivit primelor cercetări, în zonă s-ar fi produs două accidente foarte apropiate unul de celălalt.

„Din primele cercetările de până acum, se pare că sunt două accidente distincte, dar se continuă cercetările (…) și vom stabili ulterior dacă sunt două sau unul”, a afirmat George Grigore.

Tot din primele cercetări, cauza accidentelor ar fi fost neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile meteo rutiere, respectiv la ceața foarte densă,. cu vizibiliate sub 20 de metri.

Se pare că accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a ieșit dintr-un spațiu de servicii aflat pe marginea autostrăzii. Ar fi fost lovit din spate de o altă mașină. Apoi șoferii care veneau din spate nu au mai putut evita impactul.

„M-am trezit cu un perete de mașină lovit în fața mea. 6-7 mașini”, povestește la DIGI24 Iulian, șofer.

„M-am lovit.. era unul cu un jeep care m-a lovit în partea stângă”, a povestit, un alt șofer implicat în accident.

De fapt, au fost două accidente în lanţ. Unul din ele s-a produs chiar la oieşire din spaţiul de servicii.

„Toată lumea a ajuns peste mine, plini de sânge, panică, groază, ţipete, buşituri de maşini”, a povestit Florentina Cocoș.

60 de oameni au fost prinşi în infern. Maşinile lor arată ca un morman de fiare. 

„Grupul acela de maşini, cei de acolo au avut zile pentru că în spatele Loganului a reuşit să oprească un tir. Aici este numai o parte a accidentului. Am înţeles că sunt vreo doi morţi în acel microbuz. Iar în spatele microbuzului, la rândul lui a fost lovit de încă vreo 2-3 maşini”, a povestit Florin Vlădescu, martor ocular.

 

 

 

 

Cele mai citite

Parlamentul României alocă peste 3 milioane de lei pentru asigurări auto și mentenanța sălilor de plen

Modalitatea de atribuire a contractelor de achiziții publice este prin licitație deschisă, online Cele două camere ale Parlamentului României au anunțat achiziții importante pentru servicii...

Sănătatea intestinală la superlativ: Mihaela Bilic dezvăluie secretul

Bilic recomandă consumul regulat al unui acid gras, care susține sănătatea mucoasei intestinale În sezonul rece, nutriționistul Mihaela Bilic atrage atenția asupra importanței sănătății intestinale...

Facturile la încălzire explodează: Creșteri și de 30%, față de 2023

Pentru luna decembrie, administratorii de bloc preconizează majorări pe facturi și de 40% Primele facturi la încălzire din această iarnă au început să sosească, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă