6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSocialUn român condamnat în China va fi transferat pentru a face închisoare...

Un român condamnat în China va fi transferat pentru a face închisoare în România

Ministerul român al Justiției a fost informat astăzi, 9 ianuarie, că autoritățile de la Beijing au aprobat transferarea cetățeanului Marius Balo în România, anunță un comunicat al Ministerului Justiției.

La momentul obținerii acestei aprobări, Marius Balo se afla „în executarea unei pedepse privative de libertate în Republica Populară Chineză”, după ce a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru o infracțiune de fraudă contractuală.

„Acordul autorităților chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice și diplomatice ale Ministerului Justiției din România alături de Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, Ministerul Justiției a corespondat cu omologii chinezi pentru obținerea documentației de transfer și a sesizat autoritățile judiciare române în vederea recunoașterii pedepsei aplicate de instanțele chineze. La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoașterea și transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare”, precizează comunicatul Ministerului Justiției.

Potrivit acestui document, cetățeanul român Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010, fiind angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. El a fost condamnat la opt ani pentru o infracțiune de fraudă contractuală.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Record de produse contrafăcute, confiscate de oficialii vamali europeni

China rămâne principalul furnizor de produse contrafăcute Oficialii vamali europeni au confiscat un număr de record de produse contrafăcute în 2023, potrivit unui raport recent...

ANAF elimină obligația depunerii Declarației unice în cursul anului pentru activități noi sau suspendate

ANAF anunță modificări importante prin Ordonanța de Urgență 128/2024: contribuabilii care încep, întrerup sau suspendă o activitate fiscală în cursul anului nu mai sunt...

Netflix majorează prețurile abonamentelor în România, după scumpirile din industria de streaming

Netflix a anunțat o majorare a prețurilor pentru toate tipurile de abonamente în România, în contextul unor creșteri similare adoptate recent și de alte...
Ultima oră
Pe aceeași temă