Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, informează Administrația Prezidențială.
Pe baza acestei legi, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică și instituțiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi au obligația să accepte și plata cu cardul, nu doar aceea cu numerar.
Noua lege modifică și completează OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Șeful statului ceruse deja reexaminarea textului, pe motiv că actul normativ primit spre promulgare conținea unele dispoziții ce puteau genera incertitudine juridică și lipsă de previzibilitate în aplicare.
Deputații au adoptat proiectul în varianta Senatului, care a amendat textul de lege inițial, la solicitarea președintelui.
Potrivit textului adoptat, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică și instituțiile publice care încasează impozite, taxe și amenzi au obligația să accepte încasări și prin intermediul cardurilor de credit și debit.
În OUG 193 / 2002 nu era stipulată obligativitatea folosirii acestor instrumente de plată, ci se prevedea că operatorii economici menționați pot accepta și plata cu cardul.