Piatra şi spărtura din piatră sunt poate cele mai dezirabile materiale, atunci când sunt folosite pentru pavarea aleilor de grădina şi a celor din jurul casei.
Motivele pentru care piatra naturală este preferata proprietarilor atunci când se doreşte placarea anumitor suprafeţe din curte sau grădină, ţin în primul rând de frumuseţea ei, care ramâne nealterată de-a lungul întregii perioade de folosire.
Aspectul pietrei nu suferă în timp, ci dimpotrivă, ea poate fi din ce în ce mai interesantă. De pildă, sunt roci bazaltice de tip vulcanic cu mari concentraţii de fier, iar altele sunt bogate în cupru. Aceste substanţe oxidează pe suprafaţa pietrei, asigurându-i tonuri de maro, verde, bej, gri, albastru etc.
Avantajele pietrei naturale sunt multiple. În condiţii normale de folosire este aproape indestructibilă. Este insensibilă la acţiunea ultravioletelor, are o rezistenţă excelentă la uzură, la ciclurile îngheţ-dezgheţ şi la factorii nocivi de mediu (ploi acide, vărsări accidentale de substanţe agresive etc.). În ceea ce priveşte dezavantajele, nu putem să găsim decât unul singur, anume preţul de achiziţie şi valoarea manoperei. Acestea sunt substanţial mai mari decât cele ale materialelor folosite frecvent în asemenea situaţii (cimentul, pavelele etc.).
Soluţiile de montaj sunt multiple, fiecare dintre ele prezentând avantaje şi dezavantaje. Cea mai simplă dintre ele este şi cea mai veche, ecologică şi ieftină. Ea constă în aşezarea pietrelor direct pe pământ şi în fixarea lor tot prin intermediul pământului tasat. Din păcate, această soluţie are câteva neajunsuri, dintre care cel mai important constă în faptul că buruienile pot invada cu uşurinţă aleea, mai ales acolo unde nu există un trafic constant.
Cea mai uzitată soluţie este cea care foloseşte betonul pentru fixarea pietrelor. În acest caz, betonul trebuie să fie flexibil şi să aibă o hidroizolaţie sub el. Aleea de beton trebuie să aibă rosturi de dilataţie, unul la 16 mp. Piatra trebuie să fie lipită cu un adeziv flexibil de exterior pentru că, la ciclurile îngheţ/dezgheţ, betonul şi piatra au contracţii diferite. Din acest motiv vor apărea tensiuni care vor duce în timp la desprinderea celor două materiale.
O altă soluţie de fixare a pietrei pe alee este cea în care se foloseşte un amestec de ciment cu nisip. Costurile sunt mai mici decât în varianta cu beton şi timpii de execuţie mai mici. Pe de altă parte, durata de viaţă nu este la fel de mare.
Etape de lucru:
1. Realizarea substratului
Pământul din zona de lucru a fost bine tasat. După aceea, a fost aşezat un pat din pietriş de granulaţie mică, cu grosimea de 10 cm. Acesta a fost nivelat în aşa fel încât să se obţină o suprafaţă cât mai plană.
2. Turnarea stratului de beton
Betonul a fost turnat peste pietriş, într-un strat de 7-8 cm. Pietrele au fost fixate pe stratul din beton, în aşa fel încât să se îmbine cât mai bine. Este indicat să se verifice frecvent planeitatea.
3. Fixarea definitivă a pietrelor
În rosturile dintre pietre a fost turnat beton. Acesta trebuie preparat mai moale, pentru a intra cu uşurinţă în toate spaţiile. O atenţie deosebită trebuie acordată uniformizării întregii suprafeţe.
4. Finalizarea aleii
La final, a mai fost verificată încă o dată întreaga suprafaţă. Muchiile pietrelor ieşite în afară au fost aduse la nivel prin lovire uşoară cu ciocanul de cauciuc. Aleea a fost udată constant câteva zile, pentru evitarea crăpăturilor.
Atenţie!
În funcţie de poziţionarea aleii, trebuie să aveţi încă de la început proiectată o uşoară pantă de scurgere a acesteia. Pe durata tuturor etapelor trebuie să respectaţi proiectul, pentru ca la final aleea să nu ţină apă.
