4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportPreşedinţii celor două Camere au trimis la CCR un punct de vedere

Preşedinţii celor două Camere au trimis la CCR un punct de vedere

Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a declarat marţi, pentru NewsIn, că nota trimisă la Curtea Constituţională de către Legislativ, prin fiecare dintre preşedinţii Camerelor, reprezintă un punct de vedere juridic, informează Realitatea.net.

„Un punct de vedere juridic vis-a-vis de listele electorale. E vorba de argumentaţii juridice şi la prima şedinţă am trimis un astfel de punct de vedere. Sunt date strict juridice, nicidecum de interpretare a cifrelor. Interpretare pe legislaţie. Dacă CCR va lua în considerare nota noastră e greu de precizat”, a declarat Filip.

Şedinţa plenului Curţii Constituţionale pentru hotărârea privind valabilitatea referendumului a început marţi, la ora 10.15, în prezenţa tuturor celor nouă judecători.

Curtea trebuie să decidă dacă în baza listelor electorale actualizate şi a datelor primite luni de la Guvern, cvorumul de prezenţă a fost întrunit.

Potrivit datelor trimise luni de către Guvern către Curtea Constituţională, 34.654 de persoane aflate pe listele electorale permanente la referendumul din 29 iulie vor fi radiate deoarece acestea nu ar fi trebuit să se afle pe acestea din diferite motive. De asemenea, un număr de 512.379 de persoane au acte de identitate care au expirat şi nu au fost reînoite până în ziua votului. Potrivit datelor de la Guvern, alţi 3.052.397 de cetăţeni români au drept legal de şedere în afara României.

 

Cele mai citite

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Israel intensifică atacurile în Fâșia Gaza: bilanț tragic și evacuări de spitale

Atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 17 palestinieni, inclusiv opt persoane aflate într-o școală care adăpostea familii strămutate, conform...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă