Toate privirile se îndreaptă asupra celor nouă judecători ai Curţii Constituţionale. Şi este normal, în condiţiile în care adoptarea unei decizii poate pune capăt crizei politice (din păcate, nu şi disputelor încrâncenate), iar, dimpotrivă, amânarea unei hotărâri poate agrava incertitudinile şi arunca ţara în haos.
Judecătorii Curţii Constitu-ţionale iau în discuţie pentru a patra oară referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, pornind de la precizările Guvernului Ponta pe tema listelor electorale. În ce măsură a răspuns sau nu Executivul solicitării Curţii este o cu totul altă discuţie, dar, din punct de vedere logic, judecătorii au doar trei variante. Fiecare cu aspectele sale discutabile şi de natură să ridice multe întrebări.
Varianta 1: validarea referendumului
Validarea referendumului şi, implicit demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este, după cum se ştie, varianta dorită cu ardoare de liderii USL şi pentru care au încercat totul: de la emiterea de ordonanţe cu un conţinut neconstituţional la ceas de seară, după ce fusese declanşată procedura de suspendare, până la contestarea scrutinului pe care chiar ei l-au organizat şi modificarea listelor de alegători post-factum. O astfel de decizie ar presupune ca şase din cei nouă judecători (după cum precizează în mod expres legea în cazul referendumului) să considere că cei 8,455 milioane de alegători prezenţi la urne în 29 iulie reprezintă majoritatea celor înscrişi în listele electorale permanente (condiţie impusă de Legea referendumului nr. 3/2000 şi menţinută de Curtea Constituţională, atunci când a discutat modificările aduse legii de USL).
Dacă referendumul ar fi validat, luând în considerare că 87,52% dintre alegătorii prezenţi s-au pronunţat în favoarea demiterii lui Traian Băsescu, decizia CCR ar echivala cu terminarea mandatului acestuia. Crin Antonescu ar rămâne în continuare interimar, iar Guvernul ar fi obligat să organizeze alegeri prezidenţiale „în termen de trei luni” (după cum scrie în Constituţie).
Dacă se ajunge aici, se vor isca alte discuţii tensionate între putere şi opoziţie. Nu de alta, dar USL şi-ar dori să comaseze parlamentarele cu prezidenţialele (caz în care Crin Antonescu ar fi împins drept locomotivă), în timp ce democrat-liberalii spun că parlamentarele nu pot fi organizate mai devreme de 2 decembrie (mandatul actualului Parlament încetează pe 19 decembrie). Evident că organizarea a două tipuri de alegeri în două luni consecutive nu ar face decât să agraveze tensiunile politice şi fragilitatea economiei şi ar implica unele costuri deloc de neglijat.
O problemă serioasă în adoptarea soluţiei validării o constituie însă majoritatea de două treimi care ar trebui să se pronunţe. Majoritate care, după cum s-au prefigurat lucrurile până acum, nu prea are cum să fie atinsă.
Varianta 2:
invalidarea referendumului
Această variantă, dorită evident de Traian Băsescu şi democrat-liberali, ar presupune ca judecătorii CCR să ia în considerare listele şi cifrele în baza cărora Guvernul USL a organizat referendumul şi nu pe cele ajustate ulterior, de la începutul lunii încoace. Adică, judecătorii ar da dovadă de consecvenţă, în condiţiile în care şi în comunicatul Curţii din 14 august se specifica clar că este dorit „numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate până la data de 10 iulie 2012″. Şi tot în spiritul consecvenţei, judecătorii nu ar trebui să se lase „influenţaţi” de încercarea Guvernului Ponta de a scoate din listele electorale pe românii din străinătate (circa 2,5 milioane persoane). Nu de alta, dar tot pe 14 iulie, Curtea a precizat: „Listele electorale permanente sunt, potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.370/2004, „listele cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv”.
La varianta invalidării referendumului ar trebui, logic, să se ajungă dacă varianta validării pică la vot (nu este atinsă majoritatea de două treimi, de 6 la 3 voturi). Şi aici există, însă, mai multe discuţii. Pe de o parte, există opinia că invalidarea ar rezulta de la sine şi nu ar trebui supusă ca atare la vot. Opinia se bazează pe faptul că Legea de organizare şi funcţionare a Curţii prevede în mod clar condiţia de două treimi doar în cazul validării (lăsând nereglementată situaţia în care nu se atinge această majoritate), dar şi pe un paralelism cu modul în care sunt adoptate legile în Parlament (dacă o lege organică, de pildă, nu întruneşte numărul minim de voturi necesar adoptării, atunci se consideră că legea este respinsă). Pe de altă parte, însă, liderii USL şi apropiaţii lor, spun că invalidarea ar trebui şi ea supusă votului şi, mai mult, adoptarea soluţiei ar impune tot o majoritate de două treimi. Cu alte cuvinte, liderii USL şi, mai ales preşedintele interimar Crin Antonescu, resping vehement ideea ca invalidarea să fie adoptată cu o majoritate simplă (de 5 la 4 voturi). Oricum, pentru a se putea uza de varianta invalidării prin majoritate simplă, ea ar trebui să fie acceptată de plenul Curţii.
Varianta 3: amânarea unei decizii. Cu termen sau sine die
Această ultimă variantă ar avantaja tot pe liderii USL şi pe interimarul Crin Antonescu, dar s-ar putea dovedi dezastruoasă pentru România (ar prelungi criza politică şi, implicit, ar afecta situaţia economică şi ar strica aproape iremediabil imaginea ţării noastre în ochii partenerilor occidentali). La această variantă se poate ajunge fie dacă magistraţii ar considera că au nevoie de mai mult timp sau de noi date pentru a lua o decizie, fie dacă CCR ar fi în blocaj (nu s-ar atinge majoritatea de două treimi, iar cea simplă nu ar fi acceptată de plenul Curţii).
În acest ultim caz, amânarea luării unei decizii ar putea fi sine die, timp în care continuă situaţia de faţă: interimar Crin Antonescu, iar Traian Băsescu rămâne preşedintele suspendat. O situaţie, indiscutabil, fără precedent. 
