Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a apărut pentru prima dată public, duminică, la balconul ambasadei Ecuadorului din Londra, mulţumindu-le celor care l-au ajutat, în special acestei ţări, şi cerându-le Statelor Unite să înceteze „vânătoarea de vrăjitoare” împotriva reţelei sale, relatează AFP, citat de Mediafax.
Assange s-a exprimat chiar deasupra capetelor poliţiştilor britanici care vor să îl aresteze, de la balconul ambasadei, considerat teritoriu diplomatic. El a vorbit aproximativ zece minute, după care a intrat în ambasadă fără să fie deranjat.
El i-a cerut preşedintelui american Barack Obama să facă „ce trebuie să facă” şi Statelor Unite să „înceteze vânătoarea de vrăjitoare împotriva WikiLeaks”.
El le-a mulţumit îndelung susţinătorilor WikiLeaks, „martorilor” care au supravegheat situaţia sa, şi în special Ecuadorului, o ţară care s-a „ridicat pentru dreptate”. El a enumerat, de asemenea, toată lista ţărilor din America Centrală sau de Sud, care şi-au exprimat susţinerea faţă de Ecuador în acest caz, „Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, El Salvador, Honduras, Mexic, Nicaragua, Peru, Venezuela şi toate celelalte”.
El le-a mulţumit, de asemenea, copiilor săi şi i-a asigurat că „se vor reuni în curând”, precum şi locuitorilor din Statele Unite, Marea Britanie sau Suedia care l-au susţinut.
Sute de persoane, militanţi şi trecători au venit să îl asculte. Assange a apărut foarte elegant, cu o cămaşă albastră şi cravată cu motive roşu închis, proaspăt tuns şi bărbierit, dar şi bronzat.