1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialPoate arbitra Comisia de la Veneţia războiul politic local?

Poate arbitra Comisia de la Veneţia războiul politic local?

Recomandarea emisarului american Philip Gordon referitoare la posibila intervenţie în conflictul intern a Comisiei de la Veneţia nu este pe placul politicienilor locali. Unii spun că această mediere nu ar avea efect juridic, alţii sunt convinşi că România trebuie lăsată să-şi rezolve singură problemele.   
 

„Câteodată ajută să aduci un validator extern. Am discutat (n.r. cu liderii politici români) despre rolul pe care l-ar putea juca Comisia de la Veneţia,“ a spus Philip Gordon, reprezentantul guvernului american, în timpul vizitei sale în România de la începutul acestei săptămâni.
Recomandarea, ignorată până acum şi de politicieni, şi de mass-media, se regăseşte în transcriptul de pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, al discuţiilor pe care Philip Gordon le-a avut cu jurnaliştii români. Asistentul lui Hillary Clinton răspunde cu această sugestie la o întrebare cu privire la ce aşteptări concrete are de la liderii politici ai României.
„Atunci când lucrurile pe plan intern sunt partizane şi complicate, e câteodată folositor să apelezi la un validator extern care să-şi dea aprobarea“, a adăugat oficialul american, referindu-se la un sprijin pe care România l-ar putea cere Comisiei de la Veneţia.
Comisia de la Veneţia este o instituţie a Consiliului Europei, formată din experţi independenţi, iar numele său oficial este Comisia Europeană pentru Democraţie prin Lege.

Toni Greblă (PSD): „Nu există dialog, ca să existe mediere“

Senatorul PSD Toni Greblă, preşedintele Comisiei Juridice din Senat, spune că, în teorie, din punct de vedere juridic este posibilă intervenţia, ca mediator, a Comisiei de la Veneţia.
„Ca să ai mediere, este nevoie de dialog. Conflictele politice şi inter-instituţionale se rezolvă prin dialog. În cadrul dialogului politic, este posibil să apelezi la instituţii precum Comisia de la Veneţia. Dar, deocamdată, PDL-ul şi Traian Băsescu niciodată nu au fost dispuşi să poarte un dialog, au apelat doar la acţiuni în forţă. Un mediator nu are ce face fără un dialog, nu are ce media“, a spus Greblă. Acesta a adăugat că nici DNA-ul şi nici Parchetul nu vor rezolva problema şi nu vor face decât să învrăjbească populaţia.

Alina Gorghiu (PNL): „Comisia nu se poate substitui instituţiilor statului“

Rolul Comisiei de la Veneţia ţine mai degrabă de monitorizare, poate să intervină prin transmiterea punctului său de vedere, dar în niciun caz nu poate decide pe plan intern, în vreo ţară semnatară. 
„Comisia de la Veneţia nu are nicio legătură cu conflictele pe plan politic. Nu văd cum ar putea interveni. La fel, nici nu se poate substitui vreunei instituţii. Curtea Constituţională este singura instituţie care poate să ia o decizie“, a declarat, pentru România liberă, şi juristul liberal Alina Gorghiu.

Sever Voinescu (PDL):  „România trebuie să-şi rezolve singură problemele“

Curtea Constituţională a României este pe deplin legitimă şi îndrituită să furnizeze o decizie, crede şi vicepreşedintele PDL Sever Voinescu.
„Din punctul meu de vedere, deşi lucurile au degenerat alarmant uneori, România are puterea să-şi gestioneze singură toată această situaţie, din punct de vedere instituţional. Politic vorbind, am toată speranţa că liderii politici români ajung, chiar şi în ceasul al 13-lea, la un moment de înţelepciune“, a spus deputatul democrat-liberal.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă