2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăTechTraian Băsescu, despre decizia CCR privind plagiatele: S-a făcut și o judecată...

Traian Băsescu, despre decizia CCR privind plagiatele: S-a făcut și o judecată morală a plagiatorului, ceea ce e foarte important

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că decizia luată de Curtea Constituțională referitoare la legea privind plagiatele, adoptată de Parlament, este extrem de severă, iar viitorul legislativ va trebui să modifice actul normativ ținând cont de acele observații. Afirmațiile au fost făcute în ediția de duminică a emisiunii „Dosar de Politician” de la B1TV. 

„Ce mi se pare mai important la Curtea Constituțională, că trage o tușă groasă sub ceea ce în dezbaterea publică a fost legat, e adevărat strict de Ponta în primul rând, avantajele pe care le-a dobândit în mod fraudulos un doctor care a furat, care a plagiat. Și se referă la avantaje materiale, avantaje de funcții, ori în mod categoric Parlamentul va trebui să țină cont de aceste observații ale Curții Constituționale și să modifice legea în așa fel încât cei care au fost participanți la o co-hoție, Universitatea în egală măsură cu conducătorul de doctorat și cu beneficiarul, cu doctorul. Să nu mai aibe dreptul să fie cei care examinează în primă instanță, pentru că e ca și cum l-ai pune pe hoț să fie judecător.

O decizie a Curții, aș spune, extrem de severă și aș face o observație. Am încercat să găsesc articolele din Constituție care au fost încălcate, sigur se poate merge pe unele articole, dar este foarte clar că la Curtea Constituțională s-a făcut și o judecată morală a plagiatorului”, ceea ce e foarte important, a afirmat fostul președinte.

Traian Băsescu a vorbit în acest context și despre teza de doctorat a procurorul-general DNA, Laura Codruța Kovesi, despre care Universitatea de Vest Timișoara a afirmat că este „parțial-plagiată”.

„Este clar că Universitatea spune că 565 de rânduri sunt copiat ad literram din alte opere, dar nu ar fi un plagiat neapărat, e ceva foarte neclar deși un adevăr îl subliniază Universitatea din Timișoara, 560 de rânduri sunt copiate din alte opere. Dar în mod categoric Universitatea nu a analizat frazele în care este un cuvânt schimbat, alea le-a lăsat, le-a scos din zona de plagiat, deși și ele sunt parte a plagiatului” a precizat președintele PMP.

Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă