-0.9 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialDe ce avem liber de Sfânta Marie Mare

De ce avem liber de Sfânta Marie Mare

Pentru angajaţii din sistemul bugetar, ziua de 15 august în­seam­nă, pe lângă semnificaţia ei religioasă, o zi de sărbătoare naţională – o zi de repaos. Parlamentarii au lăsat disputele politice deoparte şi au decis, în majoritate, în 2008, că salariaţii au dreptul să stea acasă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar această prevedere a fost inclusă în Codul Muncii şi se aplică din 2009.

Pentru mulţi români, decizia parlamentarilor a fost una surprinzătoare. Însă ea nu face altceva decât să confirme o practică veche de secole, care se regăseşte şi în alte state. De exemplu, şi spaniolii ori italienii celebrează Ridicarea cu Trupul şi Sufletul la Cer a Fecioarei Maria. În mod tradiţional, şi în România, această zi era una liberă. „În copilărie, de dimineaţă, mergeam obligatoriu la liturghie. Ori la biserica din sat, ori mergeam în pelerinaj la diferite mănăstiri. Cel mai mare pelerinaj era la Nicula, unde venea episcopul unit al Clujului, Iuliu Hossu, cel care a devenit apoi cardinal. Apoi, în fiecare sat în care era organizat pelerinaj avea loc şi câte un bâlci, aşa că, după ce ieşeam de la slujbă, aveam parte de distracţie pe cinste. După ce târguiam cojoace, ceaune ori diferite unelte pentru gospodărie, mergeam acasă şi vizitam toate Mariile pe care le cunoşteam. Practic, nimeni nu lucra”, povesteşte Ştefan Mailat, din satul Budeşti, azi pensionar în Cluj-Napoca.

Tradiţii păstrate în Transilvania şi Banat

În multe comunităţi din Transilvania şi din Banat vechile tradiţii s-au păstrat. Iar pelerinajul de Sfânta Marie Mare, o tradiţie catolică, a fost preluat şi de ortodocşi, atunci când Biserica Ortodoxă Română a preluat, în anul 1948, bisericile şi mănăstirile greco-catolice, împreună cu cea mai mare parte a credincioşilor acestui cult, interzis de autorităţile comuniste. Astfel că cel mai important loc de pelerinaj din Transilvania, vechea mănăstire greco-catolică de la Nicula, este folosit azi de călugării ortodocşi. În fiecare an de 15 august se adună zeci de mii de pelerini, veniţi din Maramureş, din Munţii Apuseni ori de pe Câmpia Transilvaniei. În acest an, la mănăstire liturghia a fost oficiată de mitropolitul ortodox din Cluj, IPS Andrei Andreicuţ, asistat de episcopul ortodox al românilor din Ungaria, PS Siluan Mănuilă. În biserica unită din sat, liturghia a fost oficiată de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. Oamenii vin la Nicula pentru a se închina în faţa unei icoane despre care cred că ar fi făcătoare de minuni. Icoana, pictată de preotul Luca din Iclod, a lăcrimat timp de două săptămâni în secolul al XVIII-lea. Mănăstirea de la Nicula a primit statutul de sanctuar marian de la Papa Pius al XI-lea. În zona dintre Transilvania şi Banat, cel mai mare pelerinaj este cel de la mănăstirea franciscană Maria Radna. Acolo, slujbele sunt oficiate în română, maghiară, germană, slovacă, cehă, croată şi bulgară, iar această diversitate reflectă şi varietatea etnică a celor care vin să se închine în mănăstirea dedicată Fecioarei Maria. Nu doar tradiţia pelerinajului este păstrată, ci şi cea a bâlciurilor de Sfânta Marie Mare. În aceste locuri vin tarabagii, care vând de la ceaune pentru gulaş până la şlapi chinezeşti ori pepeni, în timp ce alţii vând icoane, cărţi de rugăciune, rozarii, dar şi crucifixuri cu leduri.

Ziua Marinei Române

15 august este şi Ziua Marinei Române, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. Ziua Marinei este sărbătorită încă de la începutul secolului trecut. Primarul din 1902 al Constanţei, Cristea Georgescu, anunţa „serbări demne de văzut, precum regate, alergări, corabia argonauţilor şi altele”. Tradiţia s-a păstrat, iar parada militară organizată în această zi atrage mii de turişti în Portul Constanţa. Aproximativ 10.000 au urmărit şi ieri, de pe faleza Cazinoului, demonstraţia de forţă a forţelor navale militare române. Din păcate, şi în acest an evenimentele au fost umbrite de incidente. Un caporal a fost rănit de un dispozitiv defect al pistolului mitralieră. Însângerat, dar nu în stare gravă, acesta a fost transportat la spital.  „Armamentul este depăşit, dar ne facem treaba cu el.  Problema subfinanţării reprezintă o problemă reală”, a declarat ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, de altfel singurul ministru prezent la eveniment. Printre persoanele cărora Garda le-a prezentat însă onorul în acest an se numără Miron Cozma, soţia sa, autoproclamata căpetenie a haiducilor, Constantin Mavrodin, un personaj extrem de controversat, dar şi Irinel Columbeanu.

Prim-ministrul Victor Ponta a preferat să participe, alături de soţie, la hramul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Putna. „E sărbătoarea cea mai importantă a Putnei. Îmi doresc să avem cu toţii o viaţă mai bună, să fim sănătoşi”, a declarat acesta. Traian Băsescu nu mai participă la eveniment din 2010, de când a fost huiduit în timpul discursului oficial.  

Cele mai citite

Hoțul care a furat trei picioare amputate de la spitalul Cantacuzino a fost prins de polițiști

Individul care a sustras, săptămâna trecută, trei picioare amputate dintr-o ladă frigorifică cu deșeuri medicale a spitalului Cantacuzino din București a fost prins, transmite...

Donald Trump se va opune ca Gaza să redevină un ‘refugiu pentru teroriști’

Președintele ales al SUA Donald Trump a declarat miercuri că nu va permite ca Gaza să redevină un 'refugiu pentru teroriști', după anunțarea de...

Ilie Bolojan ar fi favorabil candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale: Câștigătorul se tranșează la vot

Ilie Bolojan a declarat la Europa FM, referitor la o eventuală interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, că el este de...
Ultima oră
Pe aceeași temă