Cezaro-papismul bizantin are o mulţime de tentacule înfipte în mentalul colectiv românesc. Aşa poate fi explicat şi „pelerinajul” pe care îl fac politicienii, hulpavi de voturi, la mănăstirile care îi atrag pe pelerinii dornici să serbeze Sfânta Marie Mare. Dacă politicienii ar merge la mănăstire ca să se roage pentru iertarea păcatelor sau dacă ar încerca să se împace măcar în faţa altarului, gestul lor ar trebui încurajat. Însă ei merg în pelerinaj cu girofarul. Apoi, la mănăstiri precum Nicula, ei sunt invitaţi să ia loc pe estrade special amenajate, ca să fie remarcaţi de poporul votant, chiar dacă în biserică nu ar trebui să conteze amănunte precum funcţia ori bogăţia. Însă biserica are tot interesul să îi perieze pe aceşti politicieni, care împart bugete şi administrează banii statului. Este vorba de o complicitate care devine odioasă în contextul în care nu pioşenia ori evlavia îi mână pe aceşti politicieni să se înghesuiască la mănăstire. În contextul în care unii politicieni dau prin biserică doar de 3-4 ori pe an, atunci când sunt alegători cu duiumul, iar mulţi dintre ei nu sunt tocmai modele de virtute creştină, cred că ar fi bine să se abţină de la concursul de făcut cruci în faţa alegătorilor. Ar fi bine să încerce să nu confişte sărbătoarea tuturor Mariilor, Marianelor, Mărioanelor şi Marinilor
