Cubanezii din Havana petreceau o seară de vineri obișnuită, când televiziunea de stat a anunțat moartea lui Fidel Castro, scrie BBC News. Locuitorii din capitala cubaneză s-au declarat surprinși de moartea lui Castro.
”Este o etapă firească a vieții, dar este o veste la care nimeni nu se aștepta. Cu atât mai puțin, să fie anunțată moartea Comandantului”, i-a declarat o femeie corespondentului BBC la Havana.
”Sunt puțin uimit, era o personalitate. Toată lumea îl iubea și îl respecta”, a spus un alt havanez.
Fidel Castro a condus Cuba, ca sef al partidului unic, timp de aproape jumatate de secol, inainte sa îi predea mandatul fratelui său, Raul, in 2008. Cei care l-au sprijinit au spus ca a redat Cuba poporului său, in vreme ce contestatarii sai au acuzat brutalitatea regimului … citește mai departe aici …
Conform tradiției cubaneze, Castro va fi incinerat sâmbătă, urmând ca apoi să aibă loc funeralii, a mai explicat corespondentul BBC, Will Grant.
Ambasada cubaneză în Statele Unite, redeschisă în iulie 2015, după reluarea relațiilor cu America, a scris, pe Twitter: ”La revedere, Comandante!”
Until forever, Commander! This No. 25, at 10:29 p.m. the Commander in Chief of the Cuban Revolution Fidel Castro Ruz passed away #Cuba pic.twitter.com/5SDdyDyEY1
— Cuban Embassy in US (@EmbaCubaUS) 26 noiembrie 2016
Pentru cuplul prezidențial românesc, data de 29 august 1973 a fost un moment istoric. Începea prima lor vizită oficială în America Latină, iar Cuba comunistă era primul obiectiv politic… citește mai departe aici …