20.9 C
Bucureศ™ti
luni, 7 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialOFENSIVA procurorilor. Trei dosare penale legate de referendum

OFENSIVA procurorilor. Trei dosare penale legate de referendum

Trei dosare penale importante au fost deschise de procurori în acest moment în legฤƒturฤƒ cu referendumul din 29 iulie. Cel mai important vizeazฤƒ modul în care Ministerul de Interne a trimis adresa Curลฃii Constituลฃionale în care nu-ลŸi asuma numฤƒrul de alegฤƒtori înscriลŸi în listele electorale. În acest dosar sunt deja învinuiลฃi secretarul de stat Niculae Cฤƒbulea ลŸi chestorul Constantin Manoloiu, ลŸeful Direcลฃiei de Evidenลฃฤƒ a Populaลฃiei.

A doua anchetฤƒ a fost declanลŸatฤƒ pentru a afla cine este vinovat de manipularea adresei trimisฤƒ de CCR cฤƒtre Guvern, iar cea de-a treia ancheta ( care , in ordinea cronologica a inregistrarii este de fapt primul dosar) se referฤƒ la cele 250 de plângeri penale cu privire la fraudele din timpul referendumului.

 Dosarul in care investigatia a avansat cel mai mult este cel care-i vizeazฤƒ  pe fฤƒptuitorii de la Ministerul Administraลฃiei ลŸi Internelor, care au transmis a doua adresฤƒ la Curtea Constituลฃionalฤƒ, prin care au blocat invalidarea referendumului. În acest dosar au fost învinuiลฃi pânฤƒ acum secretarul de stat MAI Ioan Niculae Cฤƒbulea ลŸi chestorul Constantin Manoloiu, ลŸeful Direcลฃiei de Evidenลฃฤƒ a Persoanelor ลŸi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI. Cei doi sunt acuzaลฃi de abuz în serviciu.

 

Ce i se imputฤƒ secretarului de stat MAI Nicolae Cฤƒbulea

Potrivit Parchetului, pe 8 august, s-a dispus începerea urmฤƒririi penale faลฃฤƒ de Ioan Nicolae Cฤƒbulea sub aspectul sฤƒvârลŸirii infracลฃiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Procurorii spun cฤƒ, pe 1 august, secretarul de stat „ลŸi-a îndeplinit în mod defectuos” atribuลฃiile ce îi reveanu în temeiul funcลฃiei deลฃinute.

Astfel, Nicolae Cฤƒbulea a dispus lui Constantin Manoloiu – chestor de poliลฃie ลŸi director al Direcลฃiei pentru Evidenลฃa Persoanelor ลŸi Administrarea Bazelor de Date – sฤƒ întocmeascฤƒ un act oficial, conform cฤƒruia Ministerul Administraลฃiei ลŸi Internelor nu îลŸi poate asuma veridicitatea numฤƒrului de persoane înscrise în listele electorale permanente.

De asemenea, în data de 2 august 2012 învinuitul Cฤ‚BULEA IOAN-NICOLAE ( in locul ministrului Ioan Rus -nn)  a semnat adresa oficialฤƒ nr.74619/VPD cฤƒtre Curtea Constituลฃionalฤƒ a României, prin care a transmis înscrisul anterior menลฃionat, care a fost întocmit din dispoziลฃia sa, prin încฤƒlcarea legislaลฃiei în materie”, se aratฤƒ în comunicatul procurorilor. Încฤƒlcฤƒrile dispoziลฃiilor legale în materie sunt evidente, întrucât potrivit art.5 din H.G. nr.682/07.07.2012, Ministerul Administraลฃiei ลŸi Internelor, prin Direcลฃia pentru Evidenลฃa Persoanelor ลŸi Administrarea Bazelor de Date, selecteazฤƒ ลŸi prelucreazฤƒ datele privind cetฤƒลฃenii cu drept de vot, tipฤƒreลŸte ลŸi pune la dispoziลฃia primarilor listele electorale permanente actualizate, în douฤƒ exemplare, ลŸi copii de pe acestea, în 3 exemplare, iar învinuitul Cฤ‚BULEA IOAN-NICOLAE, chestor principal de poliลฃie, secretar de stat, ลŸef al Departamentului ordine ลŸi siguranลฃฤƒ publicฤƒ din cadrul Ministerului Administraลฃiei ลŸi Internelor a fฤƒcut parte, pe întreaga desfฤƒลŸurare a referendumului naลฃional, din Comisia Tehnicฤƒ Centralฤƒ înfiinลฃatฤƒ prin hotฤƒrârea Guvernului României sus-menลฃionatฤƒ„.

Ce i se reproลŸeazฤƒ chestorului Constantin Manoloiu

Potrivit Parchetului „în fapt, s-a reลฃinut cฤƒ, dupฤƒ ce, în data de 27.07.2012, în calitate de director al Direcลฃiei pentru Evidenลฃa Persoanelor ลŸi Administrarea Bazelor de Date, învinuitul Constantin Manoloiu a comunicat Biroului Electoral Central, prin adresa nr. 3456054, faptul cฤƒ, în copiile listelor electorale permanente sunt înscriลŸi 18.292.514 alegฤƒtori, comunicare pe baza cฤƒreia s-a realizat referendumul din 29 iulie 2012. La solicitarea Curลฃii Constituลฃionale, prin comunicarea nr. 3479198, transmisฤƒ la data de 1.08.2012, învinuitul a confirmat din nou numฤƒrul de 18.292.514 alegฤƒtori.

Ulterior, la data de 2.08.2012, învinuitul a transmis Curลฃii Constituลฃionale adresa nr. 3479199, fฤƒrฤƒ a exista o solicitare a instanลฃei de contencios constituลฃional (adicฤƒ a CCR – n.n.), conform cฤƒreia „instituลฃia pe care o conduce nu îลŸi poate asuma veridicitatea numฤƒrului de persoane înscrise în listele electorale permanent”, deลŸi, potrivit H.G. nr. 683/2012 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acลฃiunilor necesare desfฤƒลŸurฤƒrii referendumului, reactualizarea listelor electorale permanente era în competenลฃa serviciilor de evidenลฃฤƒ informatizatฤƒ a persoanei din subordinea sa”, conform aceluiaลŸi document. În cauzฤƒ s-a reลฃinut cฤƒ, prin îndeplinirea defectuoasฤƒ a atribuลฃiilor de serviciu, a fost produsฤƒ o tulburare însemnatฤƒ activitฤƒลฃii instituลฃiilor publice implicate în validarea referendumului. Pe parcursul cercetฤƒrilor au fost audiate mai multe persoane ลŸi au fost solicitate date de la instituลฃiile care au avut atribuลฃii în organizarea referendumului„.

 

Dosarul penal cu faptuitori de la Curtea Constituลฃionalฤƒ

 În al doilea dosar penal, Parchetul a anunลฃat cฤƒ a demarat o anchetฤƒ preliminarฤƒ dupฤƒ ce s-a înregistrat o plângere penalฤƒ, depusฤƒ de o persoanฤƒ fizicฤƒ, sub aspectul sฤƒvârลŸirii infracลฃiunii de fals material în înscrisuri la Curtea Constituลฃionalฤƒ a României.

Sesizarea îi vizeazฤƒ pe autorii adresei cu conลฃinut juridic fals, trimisฤƒ la Guvern la data de 3 august, prin care Curtea Constituลฃionalฤƒ solicita mฤƒsuri pentru actualizarea listelor electorale pânฤƒ la data de 31 august.

Abia luni, 6 august, CCR a reuลŸit, dupฤƒ o ลŸedinลฃฤƒ la care au fost prezenลฃi majoritatea judecฤƒtorilor, sฤƒ trimitฤƒ Guvernului adresa cu conลฃinut real, corect, care sฤƒ reflecte conลฃinutul juridic decis  la data de 2 august.

 Prin adresa de luni, CCR a solicitat listele electorale folosite la referendumul pentru demiterea preลŸedintelui, desfฤƒลŸurat la data de 29 iulie 2012. Falsul a fost descoperit prima datฤƒ de România liberฤƒ, încฤƒ de vineri 3 august, ลŸi fฤƒcut public în articolul „La Curtea Constituลฃionalฤƒ se falsificฤƒ hotฤƒrâri în folosul USL?”.

Într-un alt dosar se fac verificฤƒri în urma a sute de plângeri, care sesizau multiple nereguli din timpul exprimฤƒrii votului la referendumul de la 29 iulie 2012 pentru demiterea preลŸedintelui ลฃฤƒrii. În principal sunt vizate condiลฃiile în care, în anumite localitฤƒลฃi, prezenลฃa la vot a fost de peste 250%. În acest dosar nu a fost nimeni învinuit pânฤƒ acum. 

 Nicolae Cฤƒbulea, un trecut certat cu legea

Secretarul de stat Nicolae Cฤƒbulea are un trecut controversat. Presa a scris cฤƒ în 2009, chestorul a accidentat un om în timp ce se afla la volanul maลŸinii sale.  În urma coliziunii cu un alt autovehicul care circula regulamentar ลŸoferul acestuia din urmฤƒ a avut nevoie de îngrijiri speciale acordate de cฤƒtre echipajele SMURD.  Lui Cฤƒbulea i s-a întocmit dosar penal ลŸi i s-a reลฃinut permisul. Tot din presฤƒ aflฤƒm cฤƒ în 2001, pe când deลฃinea funcลฃia de prim-adjunct al comandantului Poliลฃiei Judeลฃene  Alba, a fost retrogradat din ordinul ministrului de Interne de atunci, Ioan Rus. Sancลฃiunea a pornit de la cazul a doi plutonieri din oraลŸul Cugir, care trebuiau cercetaลฃi pentru vฤƒtฤƒmare corporalฤƒ, dupฤƒ ce au bฤƒtut un bฤƒrbat pânฤƒ l-au bฤƒgat în spital. Ei au fost gฤƒsiลฃi nevinovaลฃi de Cฤƒbulea. Însฤƒ, aceiaลŸi plutonieri au fost acuzaลฃi, la scurt timp, cฤƒ au omorât în bฤƒtaie un bฤƒrbat chiar în sediul Poliลฃiei Cugir.

 Nicolae Cฤƒbulea a fost retrogradat în 2001 de ministrul de Interne de atunci  Ioan Rus deoarece ar fi muลŸamalizat un caz grav de vฤƒtฤƒmare corporalฤƒ

Cele mai citite

Victorie la limitฤƒ pentru FCSB cu Gloria Buzฤƒu! Gigi Becali: โ€žM-a enervat chestiunea asta!โ€

FCSB a obศ›inut o victorie cu emoศ›ii pe teren propriu รฎmpotriva Gloriei Buzฤƒu, scor 3-2, รฎn etapa a 12-a din Superligฤƒ, รฎntr-un meci marcat...

De ce este importantฤƒ calitatea umpluturii pentru fotoliul tฤƒu puf?

Pentru a oferi o experienศ›ฤƒ cรขt mai plฤƒcutฤƒ, noi ศ™i partenerii noศ™tri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca ศ™i / sau a...

AEP a refuzat decontฤƒri de peste 2 milioane de euro pentru AUR. O mare parte din bani ar fi urmat sฤƒ ajung la firme...

Autoritatea Electoralฤƒ Permanentฤƒ (AEP) a refuzat sฤƒ deconteze o sumฤƒ de peste 2 milioane de euro solicitatฤƒ de AUR, invocรขnd รฎncฤƒlcฤƒri ale legislaศ›iei privind...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ