După referendum, trebuie să luăm altitudine, încercând, lucizi, să scăpăm din confuzia inevitabilă generată de încrâncenare.
Nu există o democraţie sănătoasă fără o jus tiţie eficientă. Convingerea că în funcţionarea justiţiei stă garanţia orânduirii democratice este elementul central al unei vieţi sociale să nătoase şi piatra de încercare a conştiinţei. Pe aici trece li nia de demarcaţie şi opţiunea politică între două Românii.
Fenomenul dominant în lupta ideologică românească este diferenţa dintre cei care cred că respectul legilor şi efi ci en ţa justiţiei joacă un rol în bu na funcţionare a unei so cie tăţi şi cei pentru care legea este – şi va rămâne – atât de slabă, încât a-ţi afirma respectul pentru ea pare sau o glumă sau, mai degrabă, o pro bă de demagogie crasă.
Cei ce nu se încred în lege şi justiţie sunt moş tenitorii României comuniste, în care însăşi legea era ticăloasă. În ce priveşte aplicarea legii, ea depindea de „organul de partid”, care dicta sentinţa judecătorului. Practica ile gali tă ţii era larg majoritară. Dispreţul pentru lege – ticăloasă în principiu, perversă în aplicare – a de venit modul însuşi de funcţionare a so cietăţii socialiste „multilateral dezvoltate”.
Continuarea în Revista 22