13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialItalienii au spus NU reformei constituţionale propuse de premier. Rezultate oficiale

Italienii au spus NU reformei constituţionale propuse de premier. Rezultate oficiale

Numărătoarea oficială a voturilor exprimate la referendumul de duminică din Italia a confirmat victoria opțiunii "nu" privind reforma constituțională propusă de premierul Matteo Renzi, cu 59,95% din buletinele depozitate în urne, transmite luni dimineața agenția EFE, preluată de Agerpres.

Un procent de 40,05% din votanți au sprijinit reforma solicitată de șeful Executivului de la Roma.

Au votat contra reformei un total de 19.019.197 alegători, iar în favoarea acesteia 12.706.340.

Rămân încă de adăugat la rezultatul final al scrutinului voturile italienilor rezidenți în afara țării, circa patru milioane de persoane, dintre care au votat 27,25%.

Numărătoarea voturilor din exterior arăta la ora 03,00 GMT o tendință opusă față de votul din țară, cu circa 65% din voturi în favoarea reformei lui Renzi și 35% contra, arată EFE.

Înfrângerea prim-ministrului italian a fost prefigurată de exit-poll-urile difuzate duminică seara de mass-media, imediat după închiderea urnelor.

Ca și consecință a rezultatului obținut, Matteo Renzi a anunțat că luni va prezenta demisia sa președintelui Republicii, Sergio Mattarella.

În referendumul din Italia au avut drept de vot circa 51 de milioane de persoane, care și-au putut exprima opțiunea duminică, de la 7 dimineața la 11 noaptea.

Cele mai citite

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...

Elena Lasconi promite transparență totală privind cheltuirea banilor Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă