Preşedintele Frontului Naţional, Marine Le Pen, candidată la alegerile prezidenţiale din 2017, din Franţa, a declarat că străinii nu ar trebui să beneficieze de aceleaşi privilegii precum cetăţenii francezi, iar copiii acestora nu ar trebui să aibă dreptul la educaţie gratuită, notează Mediafax.
„Le spun: Dacă veniţi în ţara noastră, să nu vă aşteptaţi la servicii sociale, şi ca educaţia copiilor voştri să fie gratuită”, a spus aceasta. „Gata cu joaca”, a declarat preşedintele Frontului Naţional.
Cele mai recente sondaje de opinie, privind cursa prezidenţială din Franţa, o situează pe Le Pen foarte aproape de contracandidatul său, Francois Fillon, pe care l-a criticat că interesele sale sunt asociate organizaţiei de afaceri din Franţa, Medef, Comisiei Europeană, băncilor şi ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble.