3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiDirectorul Companiei Aeroporturi București și-a dat demisia

Directorul Companiei Aeroporturi București și-a dat demisia

„În data de 16 ianuarie 2020, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al CNAB, s-a luat act de demisia înaintată de către domnul George Alexandru Ivan din funcţia de director general interimar”, se arată în comunicatul CNAB.

În prezent, el se află în perioada de preaviz de 30 zile, conform prevederilor contractului de mandat.

„În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile contractului de mandat, încheiat cu dl Alexandru Ivan, conducerea companiei va fi asigurată în continuare, până la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie, de către fostul director general interimar, dar nu mai mult de 30 de zile, de la data depunerii demisiei. Astfel, domnul George Alexandru Ivan exercită şi în prezent atribuţiile de director general al CNAB”.

Alexandru Ivan a fost numit director general al CNAB în luna aprilie 2019, având mandat provizoriu.

Cele mai citite

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă