În domeniul celor care aderă la sistemele spirituale ce includ practicarea magiei negre se manifestă un ciudat sincretism.
Cu regularitate, în jurnalele televiziunilor apar ştiri cu diverse vrăjitoare ori vrăjitori. De la acuzaţii penale aduse unor procurori care percepeau taxe de protecţie de la vrăjitoare şi până la diferite vedete care se declară înşelate de vrăjitoare, aceste ştiri arată că numărul celor care cred în diferite ritualuri de magie albă sau neagră este cu mult mai mare decât ar părea la prima vedere. Din punct de vedere statistic, acest lucru pare curios, în condiţiile în care lumea contemporană pare să fi fost cucerită de raţiune şi de tehnologie.
Însă, din punct de vedere sociologic, experţii care au studiat mentalitatea colectivă, spun că există structuri sufleteşti care au rezistat asaltului modernităţii, iar fascinaţia pentru ocultism, diferite ritualuri magice ori pentru culte necreştine rămâne la cote înalte. Aşa se explică şi succesul de care se bucură, de exemplu, seria „Mistica”, ce apare la Editura Nemira, sub coordonarea lui Risvan Vlad Rusu. Una dintre cele mai căutate cărţi din această serie este „Magia Neagră”, cu un autor misterios, care se semnează Abraxas. Este vorba de un autor nord-american, care scrie că „magia neagră exercită o mare atracţie asupra multor muritori. Iar dacă ea pare a-i înspăimânta pe mulţi, asta se datorează faimoasei vânători de vrăjitoare care a durat sute de ani şi a afectat într-un mod cu totul aparte oraşul Salem din Statele Unite, în anul 1692″, scrie autorul.
Conflict cu Biserica
Tot el atribuie imaginea negativă a vrăjitorilor ierarhilor creştini. „Dacă ne vom îndrepta atenţia asupra a ceea ce spun oamenii despre magia neagră, ne vom da repede seama că nu sunt decât ecoul vechilor texte desuete scrise în secolele al XIII-lea şi al XVI-lea de papii şi prelaţii care urmăreau doar întărirea puterii religiei catolice şi a autorităţii ei asupra lumii. Trebuie să ne amintim că, până în veacul al XIII-lea, autorităţile religioase au pretins că nu există magie, iar vrăjitoria e doar o minciună”, mai scrie autorul. Tradiţiile magiei negre vin din preistorie şi preced religiile organizate. În contextul în care creştinismul a combătut cu tărie aceste superstiţii, magia neagră a fost asociată cu satanismul, iar după apariţia cultelor voodoo, ea a fost asociată şi acestui fel de spiritualitate malefică. Autorul cărţii „Magia Neagră” explică acest context în care magia a fost asociată satanismului, fără să nege „ecumenismul” răsturnat care leagă cele două atitudini mentale. „Trebuie să înţelegem că în perioada în care a apărut satanismul, Europa era lovită de marea ciumă. Lumea începuse să se îndoiască de puterea Bisericii şi a lui Dumnezeu şi, mai ales, de posibilitatea lor de a salva poporul. Cu alte cuvinte, oamenii au ajuns să creadă că împărăţia satanei a venit. Aşadar, satanismul a fost antiteza Bisericii, răspunsul, întoarcerea la zeii străvechi ai Anti-chităţii atât de condam-naţi de preoţii şi călugării care calificau deja drept „sabaturi” reuniunile şi sărbătorile ţăranilor profani. În timpul faimoaselor sabaturi, „preoţii” împărţeau ierburi despre care se presupunea că preveneau contracepţia, iar femeile erau astfel eliberate de teama de a rămâne însărcinate.
La vremea respectivă, femeile mureau de tinere şi de cele mai multe ori la naştere, asta din cauza prea multor sarcini şi prea puţinelor cunoştinţe în materie de igienă”, mai scrie autorul. Abraxas descrie cu lux de amănunte ritualuri şi oferă reţete magice.
Dintre invocările menţionate de el, la „formarea primului cerc magic”, rezultă că, la început, practicantul de magie neagră trebuie să rostească formula: „Invoc prezenţa paznicului turnului de est / Cel care păzeşte cerurile şi stăpâneşte aerul. / Te invităm să te alături celebrării noastre / Şi să protejezi perimetrul cercului nostru”.
Cu descrierea detaliată a reţetelor şi a formulelor magice, această carte a început deja să facă furori.
Proces de vrăjitorie în Transilvania
Istoricul Leonard Horvath crede că acest lucru este, pe undeva explicabil. „Întotdeauna, unii oameni au fost fascinaţi de ocultism. Vrăjitoria a venit în contradicţie cu normele morale ale Bisericii şi cu normele etice ale societăţii moderne, a valorizat trăiri interioare şi spaime viscerale. A fost, pe undeva şi fascinaţia lucrului interzis. Despre vrăjitorie putem vorbi şi în Transilvania. Din punct de vedere istoric, ultimul proces de vrăjitorie a avut loc relativ recent, în secolul al XVIII-lea, în Bistriţa. Acolo, documentele arată că acuzatele au fost supuse testului cu apa. Adică, erau aruncate în apă. Dacă pluteau, acest lucru era interpretat drept semn de vrăjitorie. Cred că ar fi extrem de interesantă o istorie a vrăjitoriei”, a spus Leonard Horvath.
