15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialInvestiţie de 280 milioane euro la Măgurele

Investiţie de 280 milioane euro la Măgurele

Guvernul a aprobat ­miercuri începerea investiţiei pentru ­laserul de la Măgurele. Acest proiect, finanţat în cea mai mare parte de ­Uniunea Europeană, prevede crearea lângă Bucureşti a unui ­important centru de ­cercetare paneuropeană.

Construcţia laserului şi a clădirilor aferente va dura 55 de luni şi va costa în total 1,5 miliarde de lei. Statul român va pune doar 20% din banii ­necesari, ­restul urmând să vină de la Uniunea ­Europeană. Laserul de la Măgurele – ­proiect care beneficiază de o ­finanţare-record în valoare de 293 milioane euro – va fi de 10 ori mai puternic decât cel mai performant laser care există acum în lume. Dacă ­proiectul reuşeşte, peste câteva zeci de ani un laser va putea ­face treaba unui accelerator de ­particule uriaş.

Cel de la ­Geneva se află într-un tunel cu diametrul de 27 de ­kilometri. Laserul acesta încape într-o clădire de câteva zeci de metri pătraţi. Potrivit Guvernului, laserul este o investiţie foarte importantă pentru România, mai ales că în Europa mai sunt doar două astfel de sisteme: în Cehia şi Ungaria. ­Totodată, statul speră să-şi ţină ­cercetătorii în ţară, să-i atragă cu posibilităţile de folosire a laserului. Mai mult, statul este convins că laserul va atrage şi atenţia cercetătorilor ­străini.

Ce este proiectul ELI-NP

Proiectul European Light ­Infrastructure – Nuclear ­Physics (ELI-NP) are ca obiect dezvoltarea celui mai ­puternic laser din lume şi crearea unui centru de ­cercetare ­paneuropeană în România, la ­Măgurele. Acesta va fi ­primul de asemenea ­proporţii din ­Europa, rezultatele ­tehnologiei dezvoltate ­putând avea ­aplicaţii în ­domenii ­precum medicină, fizică ­nucleară, electronică, ­tehnologia ­informaţiilor, ­produse ­farmaceutice, tehnologia ­reciclării reziduurilor etc.

Ce spun autorităţile locale

Viceprimarul oraşului Măgurele, Narcis Constantin, ne-a declarat că această investiţie ar putea creşte cota universitară a localităţii. „Având în vedere că aici este şi un important centru universitar, Institutul de Fizică Atomică, care  a fost înfiinţat în anul 1956 sub conducerea savantului Horia Hulubei, care a fost şi primul director IFA, nu putem decât să ne bucurăm de această investiţie.Din câte am înţeles, laserul va fi cel mai performant din lume şi probabil vor veni aici cât mai mulţi cercetători de renume pe lângă cei deja existenţi. Sperăm ca prin acest proiect să contăm din ce în ce mai mult pe harta oraşelor universitare ale lumii.”

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă