Tribunalul Bucureşti a fixat pentru 18 iulie primul termen al procesului de corupţie în care este inculpat fondatorul Partidului Conservator, fostul senator Dan Voiculescu. Dosarul a fost înregistrat la tribunal pe 2 iulie după ce pe 29 iunie Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că nu mai este competentă să judece acest dosar ca urmare a faptului că Voiculescu şi-a dat demisia din Senat.
Dan Voiculescu şi-a dat demisia din Senat pe 25 iunie iar România Liberă a arătat la acel moment că singurul scop al renunţării acestuia la calitatea de senator a fost ca dosarul penal în care acesta este inculpat să nu mai fie soluţionat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asta după ce instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare pentru acelaşi gen de faptă pentru care a fost trimis în judecată şi Dan Voiculescu – folosirea influenţei politice pentru dobândirea de foloase necuvenite.
De altfel, demisia din Senat a fondatorului Partidului Conservator a fost publicată în timp record în Monitorul Oficial, adică pe 28 iunie, cu o zi înaintea termenului de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, unul dintre experţii desemnaţi în această cauză prezent la şedinţa de pe 29 iunie a depus instanţei un supliment în legătură cu expertiza efectuată în acest dosar, pe care judecătorii l-au primit cu motivarea că acesta a fost solicitat înainte de invocarea excepţiei.
De menţionat că iniţial procesul lui Dan Voiculescu a început tot la Tribunalul Bucureşti însă în 2009 a fost trimis la Curtea Supremă după ce principalul inculpat din dosar a devenit senator.
La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.
Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de „folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată”.
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.