Ministerul Sănătăţii a confirmat un nou deces provocat de rujeolă, o fetiţă în vârstă de un an şi trei luni din judeţul Timiş, care nu fusese imunizată, ceea ce face ca numărul deceselor să ajungă la nouă, de la izbucnirea epidemiei, scrie Mediafax.
„O fetiţă în vârstă de un an şi trei luni, din judeţul Timiş, a ajuns la spital cu simptomele infectării cu virusul rujeolic. Starea sa de sănătate s-a agravat, iar organismul a cedat. Probele trimise la Institutul Cantacuzino au confirmat îmbolnăvirea cu rujeolă. Fetiţa nu fusese imunizată de părinţi împotriva acestui virus. Astfel, în momentul de faţă, bilanţul epidemiei de rujeolă indică un număr de 1.969 de infectări, în 33 de judeţe, şi nouă decese provocate de acest virus, dintre care trei copii. Niciunul dintre cei trei copii care şi-au pierdut viaţa nu erau vaccinaţi. Dintre adulţi, aproape toţi fie erau neimunizaţi, fie schema de vaccinare nu a fost completă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu.
Fetiţa a fost internată în luna decembrie la spitalul timişorean Victor Babeş, la secţia de Boli Infecţioase. Din cauza complicaţiilor, organismul acesteia nu a mai putut lupta cu virusul.