Placarea pereţilor cu faianţă este o operaţie care nu poate să lipsească din renovarea nici unei locuinţe. Faianţa este tipul de material pentru finisaj care, pe lângă rolul utilitar, prezintă şi o importantă funcţie estetică.
Una din principalele reguli ce trebuiesc respectate pentru a fi siguri că vom obţine un montaj de calitate este pregătirea suprafeţei de lucru. Pentru a nu avea nici o surpriză, cei mai mulţi dintre meşteri preferă, ca strat de bază, tencuiala. Se apelează la tencuirea pereţilor mai ales în cazul suprafeţelor care au fost finisate anterior tot cu plăci ceramice, plăci care au fost eliminate în procesul de renovare. În cele ce urmează vă vom demonstra că cele două operaţii (decopertarea pereţilor şi tencuirea lor) nu sunt absolut necesare ca operaţii preliminare montajului faianţei, ele putând fi evitate. Mai exact, vom prezenta modul în care noile plăci ceramice, cu care au fost finisaţi pereţii unei bucătării, au fost montate peste cele vechi.
Întâi de toate trebuie să vă asigurăm că nivelul de calitate al lucrării nu este afectat, atâta timp cât se foloseşte un adeziv de foarte bună calitate. Soluţia prezintă avantaje multiple, comparativ cu abordările clasice ale montajului de faianţă. Întâi de toate, se reduc cheltuielile cu mâna de lucru pentru decopertarea pereţilor şi tencuirea lor. De asemenea, nu va mai fi necesară achiziţionarea materialelor pentru tencuială. În acelaşi timp, se reduc substanţial timpii de lucru. Nu în ultimul rând trebuie să amintim că este eliminat disconfortul fonic provocat de decopertarea pereţilor, disconfort pe care, altfel, l-aţi suporta atât dumneavoastră, cât şi vecinii.
Etape de lucru:
1. Tencuirea pereţilor. Deoarece pereţii erau placaţi doar pe 60% din suprafaţă, a trebuit ca zona superioară a acestora să fie tencuită pentru a fi adusă la nivelul vechii faianţe.
2. Tencuirea zonelor deteriorate. Acolo unde plăcile vechi erau deteriorate, ele au fost îndepărtate. Şi aceste zone au fost tencuite pentru a se putea realiza o suprafaţă de lucru plană.
3. Perforarea plăcilor. În zonele de întâlnire ale vechilor plăci s-au practicat orificii, deoarece vechea tehnică de montaj, cu mortar, producea spaţii goale în aceste zone. Prin măsura amintită, a fost evitată spargerea plăcilor şi au fost create zone bune de priză pentru noul adeziv.
4. Montajul faianţei. După uscarea zonelor tencuite s-a trecut la montajul propriu-zis. Aşa cum am precizat deja, a fost folosit un adeziv puternic, de foarte bună calitate, care asigură o priză excelentă a plăcilor de faianţă la stratul suport.
5. Montajul baghetei. Plăcile de faianţă au fost tăiate la limita glafurilor ferestrelor. Bagheta ornamentală din PVC, care maschează muchia glafului, a fost montată înainte de placarea cu faianţă a acestuia.
6. Placarea glafului. S-a procedat în acest fel, deoarece glafurile erau suprafeţe care prezentau neregularităţi multiple iar bagheta a funcţionat ca reper pentru placarea corectă a lor, printr-un dozaj diferenţiat cu adeziv.
