Când doriţi să compartimentaţi anumite spaţii, trebuie să ştiţi că folosirea gips-cartonului este cea mai ieftină, rapidă şi curată soluţie. Acest material îşi dovedeşte utilitatea mai ales în spaţiile deja construite unde materialele clasice, precum cărămida, nu mai pot fi folosite. Mansardarea podurilor reprezintă cel mai bun exemplu în acest sens.
Izolarea şi compartimentarea unui pod, pentru a fi transformat în spaţiu locuibil, se poate face rapid, eficient şi cu costuri rezonabile, apelând la gips-carton şi la materialele adiacente. În continuare vom detalia etapele construirii pereţilor de compartimentare dintr-o mansardă:
1. Desenarea traseului peretelui. După ce s-a stabilit poziţia peretelui, se măsoară lungimea acestuia. Ulterior, cu o sfoară de trasare sau cu ajutorul profilului se marchează conturul. Nu trebuie să uitaţi de eventualele deschideri pentru uşi. Apoi, cu ajutorul nivelei şi riglei se marchează liniile de contur ale peretelui despărţitor pe podea şi pe plafon.
2. Fixarea profilelor ghidaje. Profilele de ghidare UW se fixează de podea şi de plafon. Profilele UW se fixează cu ajutorul diblurilor din plastic (în cazul podelei din beton), eventual cu alte mijloace de fixare adecvate, în funcţie de tipul suportului. Distanţa dintre dibluri este maximum 80 cm. Distanţa dintre dibluri şi colţurile pereţilor va fi de maximum 20 cm. Profilele de fixare ale peretelui despărţitor (profile orizontale UW şi verticale CW) trebuie să se asigure cu banda de etanşare.
3. Fixarea profilelor montanţi. Se introduc profilele CW (montanţi) în profilele de ghidare UW. Capătul inferior al profilului CW se va sprijini de profilul inferior UW. Se alege distanţa dintre profile în funcţie de lăţimea plăcilor din gips-carton.
4. Placarea primei feţe. La placarea cu plăcile din gips-carton cu lăţimea de 1.200 mm şi grosimea de 12,5 mm, se va începe placarea primei feţe a peretelui cu placa pe întreaga lăţime a acesteia. Se aşează plăcile din gips-carton pe înălţime şi se fixează doar de profilele CW verticale cu ajutorul şuruburilor autofiletante tip 212. Distanţa dintre şuruburi este 250 mm.
5. Instalaţiile şi stratul izolant. După placarea primei feţe se poziţionează eventuala tubulatură pentru instalaţii – pentru instalaţia electrică există orificiile din profilele CW. După aceea, se introduce izolaţia termică din fibre minerale pe toată suprafaţa, fără a lăsa spaţii libere. Se alege izolaţia termică în role ori în plăci (vată minerală de sticlă sau bazaltică).
6. Placarea celei de-a doua feţe. Se finalizează placarea peretelui despărţitor cu fixarea plăcilor din cealaltă parte. La montarea plăcilor cu lăţimea de 1.200 mm, se începe la jumătatea lăţimii de 600 mm, astfel încât în dreptul rostului primei părţi, în cealaltă parte a peretelui, se va afla suprafaţa completă a plăcii.
Observaţii
În vederea îmbunătăţirii caracteristicilor pereţilor despărţitori se recomandă dubla placare. Astfel, se măreşte înălţimea admisă a peretelui, precum şi calităţile de izolare fonică sau rezistenţa la foc. De asemenea, se măreşte capacitatea portantă a peretelui despărţitor la suspendarea sarcinilor. La dubla placare se recomandă folosirea exclusivă a plăcilor cu lăţimea de 1.200 mm. Stratul de suport al placării (primul strat de placă) se fixează cu o treime din şuruburi. Rosturile stratului suport se chituiesc doar cu un singur strat de chit de rosturi fără aplicarea benzii de armare.
Atenţie!
La placare se vor folosi pe cât posibil plăci de gips-carton întregi. Utilizarea bucăţilor mai mici este admisibilă cu condiţia ca înălţimea lor să fie de minimum 400 mm şi să nu fie folosite două sau şi mai multe bucăţi mai mici învecinate, una deasupra celeilalte. Este necesar să se asigure că rosturile transversale (orizontale) ale plăcilor învecinate sunt alternate cel puţin la 400 mm, evitând astfel formarea rosturilor încrucişate. La podea este recomandat să se lase un rost cu lăţimea de cca 10 mm, care ulterior va fi umplut cu chit de rosturi.
O grădină spectaculoasă este, cu siguranţă, pe placul oricui. Şi pentru că tot ce este frumos costă, optaţi pentru o grădină exotică doar dacă sunteţi pregătiţi să investiţi mulţi bani şi timp în amenajarea şi întreţinerea ei. Este imperios necesar să cereţi sfatul unui peisagist care să planteze fiecare specie în locul prielnic şi care să supravegheze, în timp, dezvoltarea lor.
Grădinile pentru divertisment se află în topul preferinţelor proprietarilor care au la dispoziţie o suprafaţă de teren mică, situată într-un centru urban. În acest caz, terenul este folosit la potenţial maxim, fiecare colţişor fiind amenajat în aşa fel încât să creeze o stare de bine proprietarilor şi invitaţilor lor. Aici, densitatea plantelor este mică, florile fiind plantate pe lângă alei şi garduri, iar pomii au rolul de a umbri locurile destinate relaxării. Într-o astfel de grădină este obligatoriu să amenajaţi terase, o zonă de barbeque, piscină, zonă cu şezlonguri, hamac şi chiar un perimetru de joacă pentru copii. Dacă vă surâde o astfel de grădină aveţi grijă să vă asiguraţi intimitatea faţă de vecini prin plantarea unor copaci la limita proprietăţii sau prin montarea unui gard înalt.
Soluţii
O bună compartimentare a locuinţei oferă o funcţionalitate sporită. Regândirea spaţiului locuinţei a devenit o condiţie necesară a modernizării acesteia. Acest lucru se concretizează prin desfiinţarea unora dintre pereţi şi recompartimentarea spaţiului disponibil. Pe piaţă există o gamă diversificată de materiale destinate acestui scop, astfel că, în cazul în care doriţi o nouă reîmpărţire a spaţiului, aveţi la dispoziţie mai multe alternative.
Pereţii din gips-carton
Sunt ideali în cazul în care optaţi pentru compartimentări clare ale unor spaţii cu funcţiuni diferite. Rezultatul unei astfel de lucrări este un finisaj plan, uşor de vopsit, pretabil la tapetare, lambrisare sau la placări ceramice. Pereţii pot fi construiţi cu schelet simplu, placat într-un singur strat, în două sau trei straturi, sau cu schelet dublu, placat în două straturi. Spaţiul liber din interiorul pereţilor din gips-carton este ideal pentru amplasarea diferitelor tipuri de instalaţii. Pentru o mai bună izolare fonică în interiorul pereţilor se pot monta materiale precum vata minerală de sticlă. Un avantaj important al pereţilor din gips-carton îl constituie faptul că, în cazul unei modificări a funcţiunii clădirii, aceştia se pot demonta fără mari probleme.
Pereţii separatori din cărămizi de sticlă
Aceştia remodelează plăcut spaţiul şi conferă luminozitate amenajării, deoarece, în ciuda funcţiei de separare, cărămida permite trecerea luminii (în proporţie de 50 – 75%). Pereţii despărţitori pot fi realizaţi drepţi sau în arc de cerc. Se pot folosi fie pentru a compartimenta spaţiul bucătăriei sau al băii, fie pentru a construi pereţi despărţitori în zonele de circulaţie (vestibul, casa scării etc.). Dincolo de calităţile estetice ale acestui material, se remarcă proprietăţile izolatoare termice şi fonice, datorită stratului de aer din interiorul cărămizii. În plus, o asemenea suprafaţă nu favorizează apariţia mucegaiului şi a condensului.
Uşi glisante practice
Uşile glisante sunt preferate pentru împărţirea în două a unui spaţiu mai mare. Există sisteme de glisare care pot fi achiziţionate la set. Acestea trebuie alese în funcţie de sarcina de încărcare. De asemenea, există posibilitatea ca întregul ansamblu (şina de glisare şi foile de uşă) să fie realizate pe o structură din profile metalice. O astfel de compartimentare oferă economie de spaţiu, deoarece sistemul de deschidere nu reduce din spaţiul util. Astfel de uşi glisante se pot monta atât în pereţii despărţitori din gips-carton, cât şi în pereţii din zidărie.
