Din păcate, ceea ce pentru un observator atent a fost vizibil şi previzibil încă de la început, acum se confirmă cu prisosinţă. De când s-au instalat în cel mai cinstit guvern de după revoluţie, junii usl-işti dau cu barda în Dumnezeu punând umerii la demolarea statului de drept şi a spiritului democratic din această ţară. Nu vreau să vă plictisesc cu „detalii”, dar înainte de comentariu să facem totuşi un scurt inventar pentru că merită: ameninţări de revocare la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale în ciuda faptului că aceştia sunt declaraţi de Constituţie inamovibili pe perioada mandatului; presiuni politice pe CSM în contextul arestării lui Adrian Năstase; înlocuirea abuzivă a Avocatului Poporului, fără a indica în ce mod anume acesta a încălcat legea şi Constituţia (Avocatul Poporului e singurul în măsură să atace la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale guvernului); mutarea Monitorului Oficial prin ordonanţă de urgenţă la Guvern cu scopul probabil de a-l face scăpat pe domnul Dan Voiculescu de o decizie în dosarul său la ÎCCJ, socotită de acum o instanţă neprietenoasă (dacă până la urmă Voiculescu e condamnat, asta se cheamă favorizarea infractorului?); instituţii mutate sau schimbate peste noapte atunci când acestea nu se supun directivei politice, fie că vorbim de CNATDCU, fie că vorbim de ICR; încălcarea deciziei Curţii Constituţionale atunci când Ponta s-a dus de capul lui la Consiliul European şi nu în ultimul rând, anunţata schimbare a legii de funcţionare a Curţii Constituţionale care să servească scopurilor politice ale puterii.
Pentru o guvernare care nu trebuia să facă altceva decât să pregătească alegerile la termen şi să menţină ţara pe linie de plutire, aceasta este o lista de abuzuri înspăimântător de lungă. Iar pentru o putere care clama democraţia împotriva dictatorului Băsescu constituie un derapaj grav. Desigur, megafoanele de manipulare vă vor spune că toate acestea au legitimitate democratică. Vă vor spune scurt pe doi că Parlamentul este forumul suprem al democraţiei, principala sa instituţie suverană. Pentru prostime, această observaţie ar putea trece nesancţionată. Problema este însă că o democraţie fără stat de drept şi separaţia puterilor în stat nu înseamnă nimic dincolo de o tiranie a majorităţii. Iar când Parlamentul şi puterea pe care o susţine se pretează la tipul de practici enunţate mai sus, vorbim exact de aceste lucruri: încălcarea principiului de „checks and balances” pe care se bazează ideea de separaţie a puterilor în stat şi încălcarea statului de drept prin nesocotirea şi / sau obstrucţionarea legii.
Aşadar, când aceşti savanţi USL ies în public şi vă spun că Parlamentul este instituţia suverană a democraţiei, ei nu fac altceva decât să vă comunice că de fapt trăim într-o formă de dictatură parlamentară, de autoritarism oligarhic de partid în care aleşii pot legifera la limită orice, după bunul plac, inclusiv constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea propriilor acte, dizolvarea statului român etc. Parlamentul are în mână şi pâinea, şi cuţitul. În fine, am mai scris şi cu alte ocazii despre dictatura parlamentară, lucrurile cred că sunt clare pentru oricine are putinţa de a înţelege şi voinţa de a pricepe.
Dar sursa tuturor relelor în această ţară este evident Traian Băsescu. Preşedintele matusalemic atotprezent, atotputernic şi atoateştiutor este vinovat şi de corupţia din USL, şi de cea din PDL, şi de dictatura pe care o trăim zilnic şi care împiedică guvernul să vadă care e problema cu insolvenţa Hidroelectrica, şi de plagiatul lui Ponta deoarece în realitate el i-a scris lucrarea de doctorat, şi de procesele politice care bagă la închisoare actori politici din toate partidele, dar şi de anxietăţile existenţiale ale lui Crin Antonescu care în lipsă de preşedinţie este supus supliciului unor lungi cicluri de somn…
Prin urmare, suspendăm preşedintele. Nu contează că nu avem un temei legal, nu contează ce spune Curtea Constituţională, nu contează spiritul şi procedurile democratice care stabilesc un mandat pe cinci ani, pur şi simplu nu ne place faţa lui şi mai ales nu ne place că e preşedinte. Dar să revenim la un ton mai serios. Aşa cum am mai scris şi de alte dăţi, problema reală pe care o avem, dincolo de iresponsabilitatea de moment a unuia sau altuia dintre actorii politici ai zilei, este legată de constituţia noastră care reglementează fără cap relaţiile dintre principalele puteri politice ale statului, constituind un regim struţo-cămilă la jumătatea drumului dintre o republică parlamentară şi una semi-prezidenţială.
Aşadar, în loc să băgăm ţara în delir cu suspendarea preşedintelui, nu era mai bine domnilor să avem o discuţie serioasă despre Constituţie? Nu ar fi fost mai indicat ca, înainte să declarăm război Curţii Constituţionale şi să ieşim flagrant din parametrii statului de drept, să vedem care sunt cauzele problemelor şi să încercăm să le rezolvăm la modul onest?
Vreţi republică semiprezidenţială sau una parlamentară? Ei bine, probabil nici una, nici alta şi tocmai aici e problema. Căci în realitate, nimeni din USL nu vrea să schimbe o Constituţie care serveşte deocamdată intereselor politice ale coaliţiei. Pentru ce s-ar mai obosi de exemplu domnul Antonescu să fie preşedinte în cadrul unei republici parlamentare, când el de fapt vrea nu doar să îi ia locul lui Băsescu, el vrea să şi FIE Traian Băsescu? Pentru a semna condica precum un notar? Iar în cazul unei republici semi-prezidenţiale, cum s-ar putea gândi cineva că Ponta şi PSD-ul l-ar face pe Antonescu preşedinte pentru ai permite acestuia să dicteze ce are de făcut Ponta?
Ca atare, USL-ul este deocamdată mulţumit cu o Constituţie defectuoasă şi speculează morbid neajunsurile acesteia. Dar mă întreb, vede cineva de la USL că actuala problemă între preşedinte şi premier poate să apară oricând şi între Ponta şi Antonescu, în cazul în care aceştia vor câştiga alegerile? Nu vede nimeni că ne aflăm în registrul absurdului? Cam cât timp îşi imaginează cineva că preşedintele ţării, să zicem Crin Antonescu, ar putea să nesocotească jurisprudenţa constituţională stabilită deja şi să îi permită lui Ponta să meargă la Bruxelles, când el de fapt are dreptul şi obligaţia să meargă acolo? Cam cât timp îi mai trebuie lui Antonescu să înţeleagă că sabotându-l pe Băsescu se sabotează pe sine dacă devine preşedinte?
Înţeleg prin urmare că nimănui nu-i pasă de 2013, 2014 şamd. Ceea ce primează sunt interesele de moment şi vă las pe d-voastră să vă imaginaţi care ar putea fi acestea. Lucrurile nu sunt chiar atât de complicate. Însă în toată această vâltoare politică, cine suferă cel mai mult este democraţia noastră. Prin mutările pe care le-a făcut în ultima vreme, această putere plasează România sub spectrul stării de urgenţă. Nu poţi să banalizezi politic un act atât de grav precum cel de suspendare a unui preşedinte (indiferent care ar fi acela- Băsescu, Iliescu, Antonescu etc.), nu poţi să transformi starea de excepţionalitate politică în normalitate, nu poţi să îndrepţi pretinse abuzuri prin comiterea altora şi mai groase. Căci la mijloc nu e vorba de persoana unui preşedinte, ci de însăşi distrugerea ordinii constituţionale, de subminarea încrederii în democraţie şi finalmente de falimentul politic şi moral al ţării. Oare pricep prietenii noştri din USL aceste lucruri? Dacă nu, tot ceea ce rămâne cetăţenilor de făcut sunt protestul şi sancţiunea la vot. Poate îi trezesc la timp.
Camil Roman este doctorand al Departamentului de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge.
