16 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialRatingurile Hidroelectrica, coborâte de Moody's

Ratingurile Hidroelectrica, coborâte de Moody’s

Moody’s a retrogradat joi ratingurile Hidroelectrica pentru datorii pe termen lung cu două trepte, cu perspectivă negativă, şi a retras totodată calificativele, după intrarea în insolvenţă a companiei.

 
Decizia de revizuire în scădere a ratingurilor finalizează procedura de evaluare începută pe 20 iunie 2012, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Au fost retrogradate cu două trepte, la nivelul Caa1, şi ratingul de default al companiei naţionale. Moody’s a decis să retragă ratingurile Hidroelectrica, anticipând accesul limitat la informaţii privind procesul de reorganizare sub administraţie judiciară. „Retrogradarea cu două trepte a ratingurilor Hidroelectrica la nivelul Caa1 vine după confirmarea intrării voluntare în insolvenţă a companiei, de către Tribunalul Bucureşti, pe 20 iunie 2012″, a declarat Richard Miratsky, vicepreşedinte la Moody’s.

Ce înseamnă noul rating?

Potrivit lui Richard Miratsky, ratingul „Caa1″ reflectă riscul semnificativ de default (încetare de plăţi) şi lipsa de predictibilitate a evoluţiilor viitoare la Hidroelectrica, în cadrul procedurilor de insolvenţă. Ratingul „Caa1″ ia însă în considerare opinia că cererea de insolvenţă, în acest caz, nu înseamnă un default imediat al Hidroelectrica datorită concentrării pe reorganizarea companiei sub administraţie judiciară. Moody’s se aşteaptă ca Hidroelectrica să continue să-şi plătească la timp datoriile, cel puţin pe termen scurt, şi arată că nu se are în vedere ca procesul judiciar să aibă ca rezultat o res­tructurare a datoriilor.

Moody’s: Credem că statul va supraveghea insolvenţa

Statul român deţine 80% din Hidroelectrica, astfel că Moody’s aplică metodologia corespunzătoare emitenţilor legaţi de guvern. În concordanţă cu această metodologie, ratingurile Hidroelectrica sunt susţinute de sprijinul potenţial din partea guvernului.

Moody’s se aşteaptă ca Guvernul să monitorizeze evoluţia procedurii judiciare de la Hidroelectrica, iar autorităţile să dorească să evite un default al plăţilor din partea unei companii de stat, în special una cu importanţă strategică, precum Hidroelectrica.

Perspectiva negativă a ratingurilor reflectă riscul ca procedura de insolvenţă să accelereze maturităţile datoriilor peste capacitatea de rambursare a companiei şi să afecteze capacitatea atragerii de finanţare. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a intrat în insolvenţă în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie al companiei.

Consiliul de Administraţie a motivat intrarea în insolvenţă prin scăderea cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Aproximativ 28.000 de locuințe nu sunt alimentate cu energie electrică

Aproape 28.000 de locuințe nu erau alimentate cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi...

Top 10 cele mai mari bănci după active în S1/2024: Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank domină clasamentul

În primul semestru din 2024, sectorul bancar românesc a înregistrat o creștere semnificativă a activelor, majoritatea instituțiilor din top 10 raportând avansuri considerabile comparativ...

Andrea Capone, fost fotbalist al lui Cagliari, a murit la 43 de ani

Italia este în doliu după decesul subit al fostului fotbalist Andrea Capone, care s-a stins din viață la doar 43 de ani, în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă