10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialANI: Zegrean şi Motoc nu se află în nicio situaţie prevăzută de...

ANI: Zegrean şi Motoc nu se află în nicio situaţie prevăzută de Legea incompatibilităţilor

Judecătorii CC Augustin Zegrean şi Iulia Motoc nu se află în nicio situaţie prevăzută de Legea referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, informează ANI, la solicitarea presei, în urma declaraţiilor ministrului Justiţiei despre cei doi reprezentanţi ai Curţii, potrivit Mediafax.

 

„Având în vedere solicitările formulate de mass media în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Agenţia Naţională de Integritate face următoarele precizări: Domnul judecător Augustin Zegrean şi doamna judecător Iulia Motoc nu se află în nicio situaţie prevazută de Legea 176 /2010 referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, conflictelor de interese sau la existenţa unor diferenţe semnificative nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate. Precizăm faptul că, pe rolul Agenţiei Naţionale de Integritate nu există niciun dosar de evaluare în curs, referitor la domnul judecător Augustin Zegrean, respectiv la doamna judecător Iulia Motoc”, se arată în comunicatul ANI.

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri seară, că judecătorii Curţii Constituţionale Augustin Zegrean şi Iulia Motoc ar fi incompatibili, motiv pentru care aceştia ar trebui demişi din funcţie.

Corlăţean a susţinut, într-o emisiune România TV, că Zegrean şi Motoc ar fi în incompatibilitate cu funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale.

„Preşedintele CC (Augustin Zegrean, n.r.) s-a antepronunţat cu privire la speţa pe care astăzi CC a tranşat-o, cine ar trebui să meargă şi cine nu la Bruxelles, în luna mai înainte de votul parlamentului de adoptare a acelei declaraţii care aproba elementele de mandat ale prim-ministrului. Zegrean a făcut public declaraţii cu privire la faptul că preşedintele trebuie sa reprezinte România”, a spus Corlăţean.

Astfel, ministrul Justiţiei a invocat o prevedere din Legea Curţii cu privire la faptul că judecătorii nu se pot antepronunţa pe subiectele analizate.

De asemenea, Corlăţean a susţinut că Iulia Motoc ar avea alte trei angajamente internaţionale, fapt care ar contraveni, de asemenea, prevederilor legii de funcţionare a Curţii.

Ministrul Justiţiei a precizat că va cere, joi, Agenţiei Naţionale de Integritate să verifice situaţia celor doi.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curţii Constituţionale, că va merge, „evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curţii Constituţionale legată de reprezentarea la Consiliul European, că românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu preşedintele Traian Băsescu.

Cele mai citite

Informație neașteptată din Italia! Ion Țiriac și Dan Șucu, aproape de preluarea clubului de fotbal Genoa pentru 190 de milioane de euro!

Italienii confirmă negocierile avansate dintre miliardarii români și actualii proprietari, 777 Partners, pentru achiziția pachetului majoritar de acțiuni. O știre neașteptată a atras atenția lumii...

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

Nicușor Dan explică de ce a ales să poarte cravată când și-a anunțat candidatura la președinție

Nicușor Dan a declarat marți seara că a decis să poarte cravată în mod intenționat, pentru că așa este „identificat” ca președinte. Întrebat, marți seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă