Ministrul Liviu Pop a anunţat miercuri, la Gândul Live, că a emis un ordin intern în care a cerut modificarea baremului de corectare la proba de limba română a evaluării naţionale, astfel încât la cerinţa controversată să fie punctate atât răspunsul „subiectivă”, cât şi „predicativă”, potrivit Mediafax.
„Am solicitat centrelor să ia în considerare ambele variante de răspuns. Am emis un ordin intern”, a spus ministrul interimar al Educaţiei.
Pop a ţinut să precizeze şi că autorii subiectelor sunt foarte prost plătiţi, ei primind câte şapte lei pentru fiecare text, sumă care se împarte la toţi realizatorii respectivului subiect.
În urma ordinului intern menţionat de ministru, la corectarea lucrărilor de la proba de luni, ambele răspunsuri ( „subiectivă” şi „predicativă”) vor primi câte şase puncte, după ce, până acum, baremul probei de română prevedea că răspunsul corect este „subiectivă”.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, declarase anterior, tot miercuri, că elevii care nu au răspuns conform baremului la subiectul controversat de la proba de limba română vor primi cele şase puncte aferente cerinţei respective numai dacă acestea îi vor ajuta la repartizarea în liceul pe care şi l-au ales.
„Toţi elevii care au răspuns că respectiva propoziţie este subordonată predicativă vor fi notaţi potrivit baremului, respectiv depunctaţi la această cerinţă. Nota finală va fi deci mai mică, per total, cu 0,15. Elevii pot face contestaţie privind acest subiect. În schimb, le promit că vor primi acest punctaj la repartizarea computerizată, dacă depunctarea de la cerinţă îi va pune în situaţia de a pierde locul dorit la admiterea în liceul pentru care au optat”, a spus Pop.
Ministrul nu a explicat însă cum se va reuşi, la repartizarea computerizată în licee, să se ţină cont de răspunsurile la acea cerinţă şi ce se va întâmpla dacă vor apărea contestaţii de la elevii care au răspuns conform baremului şi care vor fi întrecuţi la admitere de unii dintre ceilalţi.
Potrivit unei analize efectuate de minister, aproximativ jumătate dintre elevi au spus că propoziţia este subiectivă, aşa cum prevede baremul subiectului, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Ministerului Educaţiei. Celalaltă jumătate, printre care un mare grup de elevi cu situaţii foarte bune la învăţătură, unii chiar olimpici, a răspuns că propoziţia cu pricina este predicativă, au mai spus sursele citate.
La subiectul II al probei de limba română de la evaluare, elevii au trebuit să spună, printre altele, felul propoziţiei subordonate (atributivă, predicatică sau subiectivă) din fraza „Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii”.
Această cerinţă a împărţit elevii şi părinţii în două tabere, unii susţinând că răspunsul corect este propoziţie subiectivă, iar ceilalţi, predicativă.
Mulţi părinţi au semnat şi o petiţie legată de această controversă şi de depunctarea elevilor care au răspuns că propoziţia este predicativă.
Federaţia Asociaţiilor de Părinţi a afirmat însă că baremul probei de limba română a evaluării naţionale a fost corect stabilit şi că nu susţine petiţia online cu privire la subiectul care a generat controverse.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, marţi, că lucrările la proba de limba română din cadrul evaluării naţionale sunt corectate în baza baremului deja stabilit, deşi unul dintre subiecte a fost „ambiguu” şi a generat controverse.
Pop a mai spus, legat de subiectul respectiv, că Ministerul Educaţiei a cerut părerea mai multor specialişti, inclusiv de la Academia Română, iar „90 la sută” dintre aceştia s-ar fi pronunţat în favoarea rezolvării prevăzute în barem.
Notele de la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu, care se va desfăşura în două etape. La prima dintre acestea vor participa elevii care au dat evaluarea naţională şi care vor avea media de admitere calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.
În a doua etapă se vor înscrie, pe locurile rămase libere, elevii care nu au dat evaluarea, admiterea acestora urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor generale ale anilor de gimnaziu.