-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodCel mai fericit angajat al CFR. Ocolul pământului cu trenul

Cel mai fericit angajat al CFR. Ocolul pământului cu trenul

O fostă angajată a CFR se poate lăuda acum, la vârsta pensionării, că nu a irosit deloc oportunitatea oferită de compania de stat de a călători gratuit cu trenul. A făcut două excursii până în China cu Transsiberianul şi a văzut peste 25 de ţări din Europa.

 

Se spune că măcar o dată în viaţă este bine să faci o călătorie până la capătul lumii. Cu gândul ăsta a pornit şi Rodica Elena Lupu la drum în urmă cu 33 de ani, când s-a urcat pentru prima dată în Transsiberian, trenul care străbate o bună parte a Europei şi Asiei de la un capăt la altul. A făcut aproape 10.000 de kilometri într-o călătorie care a durat zece zile, iar acum, la cei 61 de ani, se poate mândri că are ce povesti nepoţilor.

Se laudă că a mers cu trenul mai mult decât a călătorit Madonna cu avionul, cu toate concertele ei. „În toate ţările din Europa am mers cu trenul, iar în China am ajuns de două ori cu Transsiberianul”, spune Rodica Elena Lupu. Dacă ar fi să o ia de la început, tot pe calea ferată s-ar plimba prin lume. Nimic nu poate înlocui legănatul liniştitor al trenului şi nici peisajele minunate care pot fi admirate de pe fereastră. „Cea mai sigură călătorie este cea cu trenul. Te poţi ridica de pe scaun, te duci până în capătul vagonului, vii înapoi, ştii exact unde eşti, unde vrei să cobori, eşti cu picioarele pe pământ şi poţi să priveşti fără emoţii pe geam”, spune nostalgică Rodica Elena Lupu, fost angajat CFR, acum pensionară. Pentru mulţi, călătoria cu Transsiberianul sau cu Orient Expresul a rămas o dorinţă amânată până  spre pensie sau un vis pur şi simplu. Nu însă şi pentru ceferiştii români, care, pe vremuri, au fost răsfăţaţi cu tot felul de gratuităţi.

40 de ani de călătorii gratuite

Blondă, înăltuţă, poartă o rochie roşie vaporoasă. Despre Rodica Elena Lupu n-ai spune că e o femeie ieşită la pensie. Te primeşte în casă ca şi cum te-ar cunoaşte de-o viaţă. E fâşneaţă şi energică. Dispare într-o secundă din hol şi se repede la telefonul fix ce sună întruna. „No, dragă, la mine-i ca la gară”, râde ea plină de viaţă.

Rodica Elena Lupu a lucrat aproape 40 de ani în CFR. În tinereţe şi-ar fi dorit să fie medic, dar a picat examenul la facultate. Cu 7,10, a doua sub linie. Aşa a ajuns la „Şcoala Comericală a CFR-ului”, îndrumată de unchiul ei, pe atunci CFR-ist. „Mama murise de tânără, la 43 de ani, iar tata rămăsese cu două fete de crescut. Când a văzut unchiul meu că am picat la facultate, m-a trimis la Şcoala Comericală a CFR-ului, unde primeam o bursă de 600 de lei şi îl scuteam pe tata de-o cheltuială”, povesteşte Elena Lupu.

Timp de 15 ani, Elena Lupu s-a ocupat de control financiar. Era grea viaţa de CFR-ist. Cu răzbunări, cu ranchiună. „Îmi aduc aminte un episod, când o casieră trăia cu şeful de gară. Nevasta ăstuia a vrut să se răzbune şi i-a aruncat toate biletele nevândute într-o sobă de teracotă. M-am dus în control, am verificat-o, mi-a dat prin minte să mă uit şi în sobă. Acolo am găsit cotorul de la bilete şi aşa a scăpat femeia de puşcărie”, povesteşte Elena Lupu. Timp de 15 ani s-a tot ocupat de control financiar până într-o zi când i s-a ivit ocazia să se mute la departamentul de Relaţii Publice, ca şef de Serviciu.„Aici am simţit că lucrez cu oameni şi pentru oameni”. 

Vitrina cu amintiri

În cei aproape 40 de ani cât a lucrat la CFR, Rodica Elena Lupu a văzut jumătate de lume cu trenul. „Când ţi se pun bilete gratuite pe tavă, cum să nu călătoreşti?!”, spune femeia şi se îndreaptă către o vitrină, unde şi-a adunat amintirile. Un serviciu de cafea din China, turnul televiziunii din Shanghai, o mască din Veneţia, o colecţie de linguriţe din argint şi zeci de alte obiecte minuscule colecţionate de prin toate ţările lumii. Cei care lucrează astăzi la CFR nu mai au însă aceeaşi şansă. Bilete internaţionale gratuite primesc doar cei care călătoresc în interes de serviciu. Rodica Elena Lupu nu este genul de pensionară pe care să o auzi că se plânge de vreo durere de oase, de singurătate ori de grija zilei de mâine.

A călătorit în toată lumea mai mult singură, fără să ştie prea bine o limbă străină. Cu străinii s-a înţeles cel mai bine prin semne. Călătoriile au fost cele care i-au colorat viaţa, după divorţul de soţul ei şi drumurile prin toate colţurile lumii o fac acum să se simtă un om împlinit. „Dacă aş putea, aş lua fiecare român de mână şi l-aş duce măcar până la Veneţia. Să vadă civilizaţia şi că se poate trăi şi cu zâmbetul pe buze”, spune Elena Lupu. Spirit independent şi avidă după cultură, Elenei Lupu i-a plăcut să meargă mai mult singură prin călătoriile sale, decât însoţită de vreo prietenă. „Pe una o durea piciorul că îşi lua pantofi noi în călătorie, alta se plictisea de atâta mers. Singur îţi faci programul cum vrei, iar dacă ai plecat curat din ţara ta, nu are de ce să-ţi fie teamă, oriunde ai fi. Nici de hărţi n-ai nevoie atât timp cât ştii să te orientezi”, spune ea hotărâtă.

Cu gândul la Sankt Petersburg

Trăieşte simplu, într-un apartament de bloc din cartierul Militari, iar la cei 61 de ani debordează de energie. Scrie cărţi, are grij de o nepoată, organizează petreceri pentru prietene de vârsta ei. Dar gândul îi stă tot la drum. „Mi-aş dori să mai văd o dată Moscova şi Leningrad (Sankt Petersburg). Acolo mi-a rămas sufletul”, spune femeia. În ultimii ani, s-a plimbat mai mult prin America. Şi-a dus nepoata la Disneyland, dar continentul american nu o încântă. „De la Las Vegas până la Los Angeles numai cactuşi şi pământ roşu. E monoton. Pământ ca la noi nu există, păcat că nu ştim ce să facem cu el”, spune dezamăgită femeia şi întoarce firul poveştii în 1977, la prima călătorie cu Transsiberianul. Încearcă să-şi aducă din nou aminte traseul. Au coborât la Moscova, au schimbat trenul. Transsiberianul era tras la peron. Cuşetele de dormit erau mari şi confortabile, paturile erau suprapuse. Într-un dulap puteai să-ţi laşi toate bagajele. „Eram patru sau şase persoane la cuşetă, parcă… Atmosfera era degajată. Povesteam, râdeam, făceam rebus, uneori dormeam în neştire. Alt-fel, nu cred că rezistam zece zile”, zice Elena Lupu. Tronsonul Moscova-Irkutsk era cel mai aglomerat. Apoi încă 50 de kilometri până la lacul Baikal, unde se făcea oprire. Ţinuturi imense, cu lacuri, păduri, fluvii şi aproape nicio aşezare umană. Drumul prin Mongolia. „Erau peisaje interesante, păcat că nu erau foarte multe opriri”, povesteşte fostul CFR-ist.

Buget limitat la o sută de dolari

Pe vremuri, în călătoriile lungi, feroviarii plecau în grupuri de câte patru, şase sau zece persoane. Majoritatea treceau graniţa doar pentru bişniţă. Elena Lupu îi însoţea, dar îşi vedea de plimbările ei. „În China se mergea pentru comerţ, colegii aduceau lucruri le vindeau. Erau unele şmechere, aveau curaj. Pe mine nu mă pasiona. Îmi plăcea să văd oraşe, să vizitez muzee, să văd cum arată primăriile lor, cum au trăit muzicienii lor, sculptorii lor, într-un cuvânt să respir cultură”, spune femeia, în timp ce îmi arată un raft pe care stau înşirate cărţile inspirate din călătoriile sale. „Erau colegi care se întorceau cu cercei, lănţişoare, inele. Trebuia să declari ce aur ai pe tine şi cu ăla trebuia să te întorci. Unele declarau mai mult şi se întorceau cu tot felul de bijuterii. Aveai voie să pleci doar cu o sută de dolari la tine, dar unii îşi lua mai multă valută. Unde îşi ascundeau banii, nu ştiu. Nu era stilul meu. Eu toată viaţa am purtat un singur inel, de la mama”, povesteşte femeia, fără invidie, ci mai degrabă cu mulţumirea omului care a pus toată viaţa liniştit capul pe pernă.

Am luat şi eu opt jucării şi am declarat că am opt copii

Avea însă o slăbiciune, jucăriile. Fiica sa avea pe atunci doi ani şi din fiecare călătorie avea ambiţia să-i aducă măcar o păpuşă. „Prima oară din China, i-am adus aşa: bicicletă cu trei roţi, urs pe care îl întorceai pe spate şi zicea «Mor, mor!», păpuşă care spunea «Mama». Aveam în total vreo opt jucării. Când a văzut rusul la graniţă atâtea jucării, m-a luat la întrebări. Opt copii i-am zis că am şi m-a crezut. La cât eram de tânără nu ştiu când aş fi avut timp să fac atâţia copii”, râde Elena Lupu acum când îşi aminteşte peripeţiile drumului până în China şi înapoi. Cum bugetul era unul limitat, ceferiştii aveau grijă să-şi ia conserve cu ei. „Erau unele bune din carne de porc, parcă Ham se numeau. Cam aşa cum e acum şunca de Praga. Aveam ouă fierte, pui pane, fructe. Nu erau cheltuieli mari”, spune femeia.

Comoditatea, păcatul omului modern

În prima călătorie în China, a vizitat Beijingul şi Ningbo. „Ţin minte şi acum acum vizita de la o fabrică de cosmetice din Ningbo. Se uitau chinezii la noi de parcă eram extratereştri. Nu văzuseră niciodată europeni. Făceau din cactuşi tot felul de cosmetice, pudră, creion dermatograf, farduri. Avea cactusul frunza aia groasă şi directorul muşca din ea, iar de pe margine muncitorii se uitau la noi ca la urs”, îşi aminteşte femeia. Străduţele pe care se plimbau erau fascinante, un furnicar de oameni, toţi cu umbrele. „M-au impresionat încă de pe atunci chinezii, cât erau de harnici, dar n-am înţeles nici acum cum pot să mănânce orice. Când m-am dus în piaţă la ei şi-am văzut că îşi iau până şi ouă clocite, şi viermi, şi şerpi, n-am putut să mă apropii. Am mâncat mai mult compot de mandarine”, îşi aminteşte femeia.

După Revoluţie, a revenit în China şi a făcut o vizită la Beijing, Shanghai şi Suzhou numit şi „Veneţia Estului”. „Am urcat pe Marele Zid Chinezesc, am vizitat Oraşul Interzis, am mers până la Stadionul Olimpic, unde s-au ţinut Jocurile din 2007″, enumeră Elena Lupu câteva dintre obiectivele turistice vizitate în călătoriile sale. Pe lângă excursiile din China, are de povestit câte o aventură din fiecare oraş al Europei. A fost de mai multe ori în Budapesta, Viena, Veneţia, Verona, Milano, Monte Carlo, Nisa, Paris, prin Canalul Mânecii până la Londra, Bruxelles, Berlin, Copenhaga, Frankfurt, de fiecare dată cu trenul. Crede că cel mai mare duşman al oamenilor de astăzi este comoditatea. „Eu mi-am făcut propriul meu motto: «Tainele mării nu se cunosc de pe mal» şi uite aşa am văzut aproape întreaga lume cu trenul:. „De ce să stai acolo la all-inclusive, când poţi să te urci acolo în tren şi să vezi atâtea locuri?. Comoditatea mi se pare ceva groaznic”, spune fostul ceferist. Din câte locuri a văzut, Elena Lupu nu a simţit niciodată ten-taţia să rămână peste hotare. „Niciodată nu m-am gândit să-mi părăsesc ţara şi să mă duc să trăiesc în altă parte. După două săptămâni de călătorie, sim-ţeam nevoia să mă întorc acasă. Mi se părea că până şi curbele încep să semene cu ale noastre de pe Valea Prahovei. În atâţia ani de călătorii, am ajuns să-mi dau seama că dacă am face ce trebuie cu turismul nostru am ajunge departe”, crede Elena Lupu.  

Ce este Transsiberianul

Transiberianul are o istorie de secole şi este cea mai lungă cale ferată de pe Pământ. Calea ferată transsiberiană leagă Moscova şi partea europeană a Rusiei cu Mongolia, China şi Marea Japoniei. Proiectul lui a fost aprobat ţarul Alexandru al II-lea, iar opera de construire a demarat în 1890  şi s-a încheiat în 1916. Întreaga construcţie a costat peste 1,45 de miliarde de ruble din bugetul imperial de stat, un buget depăşit numai de cheltuielile militare din primul război mondial. Transsiberianul străbate 9.288 km şi opt fuse orare. Soldaţii armatei ruse, precum şi condamnaţii la muncă forţată din Sahalin au participat la construcţie. Unul dintre cele mai mari obstacole în construcţie a fost lacul Baikal aflat la 60 de kilometri de Irkutsk. Linia a fost întreruptă de fiecare parte a lacului pentru traversare fiind folosit un feribot spărgător de gheaţă. Pe timp de iarnă se foloseau sănii pentru transportul pasagerilor, dintr-o parte a lacului în cealaltă. Principalele staţii sunt Moscova, Novosibirsk, Irkutsk, Blagoveşcensk, Vladivostock. Ulterior, acestei linii i s-au adăugat câteva ramificaţii. Ulan-Bator Beijing (Transmongolianul), Cita Harbin-Beijing (Transmanciurian) şi magistrala Baikal Amur. După construirea liniei Amur, la nord de graniţa chineză linia ferată Petrograd Vladivostock a devenit continuă şi rămâne şi până astăzi cea mai lungă din lume. Transsiberianul rămâne una dintre cele mai importante rute de transport în Rusia, aproximativ 30% dintre exporturi trecând pe aici. Totodată, linia e folosită şi de mulţi turişti străini. O călătorie Bucureşti-Beijing poate ajunge până la 1.500 de euro, aproape de trei ori mai scumpă decât cea cu avionul.

Ce companii oferă bonusuri de vacanţă pentru angajaţi

Până în februarie 2012, angajaţii CFR, indiferent de funcţie, au beneficiat de călătorii gratuite cu trenul, atât pe rutele interne, cât şi pe cele externe. Pe fondul crizei economice şi al tăierii costurilor, aceste bonusuri au fost mult diminuate. „Mai avem şase călătorii gratuite cu trenul prin ţară, iar călătoriile internaţionale sunt suportate integral de CFR doar dacă angajaţii pleacă în interes de serviciu”, a explicat Alina Predescu, din cadrul biroului de presă al CFR. Angajaţii Tarom au şi ei parte de reduceri pentru călătoriile în străinătate. „Sunt aşa-numitele bilete în regim Zed, cu preţuri speciale. Costă în jur de o sută de euro, dar nu garantează locul în avion”, a explicat Paula Călăraşu, purtător de cuvânt la Tarom. Şi angajaţii marilor lanţuri hoteliere primesc camere gratuite, dacă se cazează în hoteluri din reţeaua proprie şi dacă merg în concediu în extrasezon.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă