Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, duminică seara, ca să protesteze contra legii grațierii și modificării Codurilor Penale. Protestatarii au strigat ”PSD, ciuma roșie”, ”DNA să vină să vă ia”, ”Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta”.
Vă prezentăm principalele momente ale protestelor:
În București, au ieșit în stradă, conform estimării oficiale, 30.000 de oameni, în vreme ce în Cluj au fost peste 5.000 de oameni, în Constanța, 1.500, în Sibiu și în Iași, peste 1.000, în Timișoara, peste 2.000.
Un moment important a fost apariția în Piața Universității din București a președintelui Klaus Iohannis, care a declarat că a ieșit în stradă pentru a-și manifesta dezaprobarea că un grup de politicieni cu probleme penale vor să slăbească statul de drept și este ”inadmisibil”. Oamenii l-au salutat și i-au strigat numele.
Apoi, cei peste 25.000 de protestatari au plecat din Piața Universității spre Piața Victoriei, unde se află sediul Guvernului, unde și-au manifestat nemulțumirea față de cele două Ordonanțe de Urgență pe care Guvernul Grindeanu voia să le adopte săptămâna trecută. Numărul protestatarilor a ajuns la 30.000 când se aflau în fața sediului central al PSD, din bulevardul Kiseleff, unde au strigat: „Hoţii”, „Rusine, rusine sa va fie” şi „PSD, ciuma roşie”. Ulterior, oamenii s-au despărțit: câteva mii au mers spre sediul ALDE, partidul cu care PSD s-a aliat la guvernare, iar restul s-au întors la sediul Guvernului. În Capitală, începând cu ora 21.30, oamenii au început să plece spre case.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Șeful PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că protestele de duminică seară au fost o tentativă de lovitură de stat și că președintele Klaus Iohannis vrea să răstoarne ordinea constituțională, dar că nu îi va ”permite”, în vreme ce televiziunea România TV, controlată de omul de afaceri fugar Sebastian Ghiță spunea că protestatarii ar fi fost plătiți să iasă în stradă, ceea ce a provocat indignarea protestarilor pe rețelele de socializare, iar pe unii i-a împins să facă glume pe seama RTV, care susținea că s-au dat bani și pentru aducerea animalelor la protest.
Reacție după acuzația RTV:
Apoi, postul RTV titra că șeful PSD este îngrijorat că serviciile secrete au fost implicate în organizarea protestelor, dar Serviciul Român de Informații (SRI) a reacționat prompt, arătând că acuzațiile privind implicarea SRI în protestele de duminică sunt „denigratoare și menite să afecteze instituții fundamentale ale regimului democratic”.
Și fostul premier Dacian Cioloș a subliat că oamenii care au ieșit la proteste ”nu au fost aduși cu autocarele, nu au fost cumpărați cu iluzii și promisiuni”.
Și presa internațională a relatat despre protestele din România, notând că oamenii sunt împotriva intențiilor Executivului Grindeanu de a grația condamnații și de a submina lupta anticorupție.
UPDATE 23.50: Presa internațională despre protestele din România: Mii de oameni – împotriva intenției Guvernului de a grația condamnații și de a submina lupta anticorupție.
„Mii de români au manifestat în Bucureşti şi în întreaga ţară duminică, pentru a protesta împotriva intenţiilor guvernului de a decriminaliza anumite infracţiuni şi de a graţia anumiţi condamnaţi prin decrete de urgenţă despre care criticii spun că ameninţă să submineze combaterea corupţiei la nivel înalt”, notează agenția Reuters.
Citeşte mai multe reacţii din presa internaţională aici.
23.35: Surse citate de postul de televiziune România TV susțin că liderul PSD, Liviu Dragnea, s-ar fi interesat dacă serviciile secrete din România au fost implicate în organizarea protestelor la adresa legii amnistiei, proteste la care au participat, duminică, zeci de mii de oameni. SRI a transmis duminică seară un comunicat în care subliniază că acuzațiile privind implicarea SRI în protestele de duminică sunt „denigratoare și menite să afecteze instituții fundamentale ale regimului democratic”. Citeşte mai multe aici.
23.00: Fostul premier Dacian Cioloş consideră că zecile de mii de oameni care au protestat duminică în România au demonstrat că își păstrează idealurile și nu pot fi cumpărați.
22.00: Liderul PSD, Liviu Dragnea, susține că mitingul de la București, la care au participat peste 30.000 de oameni, ar fi fost o tentativă de lovitură de stat.
Într-o postare pe Facebook, Dragnea susține, duminică seară, că l-a găsit pe Iohannis în fruntea „unei noi mineriade”.
21.25: O nouă estimare oficială a autorităților: la protestele din Capitală au fost prezente aproximativ 30.000 de persoane.
21.10: O parte din protestatarii din Capitală se îndreaptă spre sediul ALDE, în timp ce alții merg spre Piața Victoriei.
20.35: Protestatarii din București, în număr de aproximativ 28.000, au ajuns în fața sediului PSD din bulevardul Kiseleff. Surse oficiale au transmis RL că Liviu Dragnea i-a cerut ministrului de Interne să retragă toți jandarmii din fața sediului PSD.
Oamenii au strigat: „Hoţii”, „Rusine, rusine sa va fie” şi „PSD, ciuma roşie”.
Când au ajuns în dreptul Ambasadei Rusiei, manifestanţii au strigat „Rusia, Moldova nu-i a ta”.
Ideea că grațierea este necesară pentru a descongestiona pușcăriile este prezentă în expunerea de motive a proiectului de Ordonanță de Urgență pe care l-a pregătit ministrul Justiției, a precizat Sabin Orcan.
O fotografie din Piața Victoriei, din București:
O altă fotografie din București, cu manifestanții plecând din Piața Universității spre Guvern:
20,15: Jurnalistul RL Răzvan Chiruță transmite: „Și sediul central al PSD este apărat. Poliția bloca accesul protestarilor spre sediul central al partidului. Acum blocajul a fost spart iar protestatarii merg spre sediul PSD”.
În București, sunt în stradă aproximativ 28.000 de oameni,
Imagini, în galeria foto.
Jurnalistul RL Cristian Hagi transmite că mitingul se încheie la Constanța, unde au fost în stradă aproximativ 1.500 de oameni.
20,10: Drumul protestatarilor din centrul Capitalei pe Șoseaua Kiseleff a fost blocat de jandarmi, pentru ca partipanții la miting să nu poată ajunge în fața sediului central al PSD.
20,00: În centrul Bucureștiului protestează, în acest moment, circa 20.000 de persoane, au declarat surse oficiale. Oamenii au pornit în marș spre sediul Guvernului.
19.35: Jurnalistul RL Mircea Marian transmite: ”Doamna ministru de Interne a dat ordin verbal ca numărul celor prezenti la miting sa fie raportat sub cel real. Spun asta subordonatii ei, nu e de la mine. Sunt circa 15-17000 la Bucuresti, pe date oficiale, dar care nu vor fi facute publice”.
19.15: Jurnalistul RL Cristian Hagi: La Constanța sunt în stradă aproximativ 1.000 de oameni, care mărșăluiesc.
Jurnalistul RL Claudiu Pădurean transmite că la Cluj sunt 10.000 de oameni în stradă: ”Coloana ocupa doua benzi de circulație, deci o lățime de șapte metri”.
În Capitală, la protest participă și politicienii Robert Turcescu (PMP), Raluca Turcan (PNL) și Nicușor Dan (USR).
19.00 Jurnalista RL Ondine Gherguț transmite că sunt în stradă aproximativ 20.000 de oameni, coloana se întinde din Piața Romană până la Biserica Italiană.
Citește și editorialul redactorului-șef al ziarului România Liberă, Răzvan Chiruță: Cât de aproape suntem să pierdem bătălia cu corupţia? | OPINIE
Jurnalista RL Ondine Gherguț a transmis:
18.20: Jurnaliștii RL Ondine Gherguț și Mircea Marian transmit că sunt peste 5.000 de oameni în Piața Universității.
În Piața Universității, a ajuns și președintele Klaus Iohannis. Oamenii îl salută și îi strigă numele.
Protestatarii se îndreaptă spre sediul Guvernului.
18.00 Jurnalistul Cristian Hagi transmite de la Constanța: Sunt aproximativ 100 de oameni în stradă.
Și la Iași, aproximativ 700 de protestatari au ieșit în stradă, iar la Baia Mare sunt în jur de 350 de oameni.
17.50: Sunt aproximativ 3.000 de oameni adunați în Piața Universității din Capitală, transmite jurnalista RL Ondine Gherguț. Oamenii strigă: ”Dragnea, nu uita România nu-i a ta”.
17. 30: O mie de oameni se află deja în centrul Capitalei, la mitingul de la Universitate. Și la Cluj, sunt aproximativ 2.000 de oameni în stradă.
Oamenii strigă ”PSD, ciuma roșie!”, ”Hoții stau la pușcărie în democrație”, „Vrem o Românie fără hoţie”, „DNA să vină să vă ia”.
Jurnalistul Claudiu Pădurean, LIVE VIDEO și de la Cluj:
UPDATE 17,20: O echipă din cadrul postului România TV încearcă să transmită live din mijlocul protestatarilor.
Corina Dragotescu este însă huiduită. Participanții la mitingul de la Universitate strigă „Sclavii lui Ghiță”.
UPDATE 17,15: Circa 150 de protestatari s-au adunat, până la această oră, în centrul Bucureștiului, la Universitate. ”Penalii să stea la închisoare”, este una dintre cererile acestora.
LIVE VIDEO BUCUREȘTI
UPDATE 17,06: În primele cinci minute de la începerea acțiunii de protest din centrul Bucureștiului, la Universitate se aflau deja circa 100 de persoane.
Acțiunea a început în zona fântânii de lângă Facultatea de Arhitectură. Evenimentul poartă deviza „”NU Legii Grațierii și Amnistiei”.
Un nou protest public este anunțat duminică, în București și în alte orașe ale României, împotriva intenției Guvernului de a promova legea grațierii și a amnistiei.
Evenimentul este anunțat, pe Facebook, de grupul „Corupția Ucide”. Protestul din București va începe duminică, 22 ianuarie, la ora 17.00 și va include un marș care ar urma să înceapă la ora 18.00.
Proteste vor fi și în Pitești, Piatra Neamț, Baia Mare, Suceava și Satu Mare, Cluj, Brașov, Iași, Baia Mare, Craiova, Bacău, Sibiu, Ploiești, Arad, Timișoara, Oradea, Alba Iulia, Galați, Focșani, Buzău.
Și românii din diaspora vor ieși în stradă, în Danemarca, Norvegia și Franța.
Citește și: Șefa PNL, Raluca Turcan, vrea depunerea unei moțiuni de cenzură. USR și-a anunțat sprijinul
„Acesta este un event facut in urma declaratiilor repetate si semnalelor privind posibila gratiere a unor fapte de coruptie sau schimbarii unor legi fara consultarea publica sau fara a tine cont de punctul de vedere al altor institutii. Guvernul a încercat sa adopte miercuri Ordonanta de Urgenta cu modificari importante in legislatia penala. Vor putea fi gratiate pedepse si dezincriminate fapte fara dezbatere publica (2200 de dosare DNA sunt, de exemplu, pentru abuzul in serviciu, vizat de ordonanta). Totul fara consultarea CSM.
Acum multi ani nu existau politicieni anchetati sau condamnati. Daca erai un amarat mort de foame care fura o paine, riscai ani de puscarie. Daca erai parlamentar si furai organizat un hotel, o fabrica sau primeai un million de dolari mita, riscul era aproape 0. Suntem, dupa niste ani de greoaie evolutie, in punctual in care ne putem intoarce in timp. Evolutia nu e garantata, ea poate fi stearsa cu o simpla ordonanta de urgenta semnata de cateva marionette ale unor partied si grupuri organizate ajunse la putere.
Toata munca unor procurori, judecatori, ong-uri independente poate fi aruncata la gunoi. Averile inculpatilor, mare parte luate din buzunarul vostru, vor ramane automat in buzunarul lor”, menționează anunțul postat pe Facebook.
Inițiatorii evenimentului de duminică nu-și asumă o anumită simpatie politică, dar precizează că „păstrăm ca revendicare demisia ministrului Justiției și a șefilor partidelor guvernamentale PSD și ALDE”.
Miercuri seară, aproximativ 3.000 de oameni au ieșit în stradă în București, dar și în Timișoara, Cluj, Craiova și Iași, ca să demonstreze contra proiectului de lege privind grațierea, propus de Guvernul Grindeanu. Protestatarii din Capitală au mărșăluit până la sediul Guvernului, unde au strigat „Hoții”, „Demisia” și „La închisoare, nu la guvernare”.
În replică, ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat că oamenii care protestează în Capitală nu sunt informați corect.
Citește pe această temă:
Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat că ministerul pe care îl conduce a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență privind grațierea. El a precizat că aproximativ 2.300 – 2.500 de persoane pot beneficia de acest act normativ.
Ministerul Justiției a precizat că „Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură penală și Ordonanța de Urgență pentru grațierea unor pedepse au fost elaborate de Ministerul Justiției și transmise tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru avizare și / sau transmiterea de puncte de vedere, urmând ca după parcurgerea acestei etape să fie supuse aprobării Executivului. Cele două acte normative nu au fost programate pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din data de 18 ianuarie 2017”.