Liviu Dragnea le dă liderilor PSD un test de fidelitate deloc inedit: îi trimite după țigări. O spune, într-un interviu RFI, Dumitru Borțun, fost consilier al lui Ion Iliescu, citat de România liberă: ”Nu este glumă. Vorbesc serios. Îi trimite după țigări și le vede reacția. Dacă respectivul zice <<Da, șefu’! De la care să iau, de la colțul din dreapta sau de la colțul din stânga?>>, rămâne. Dacă se uită jenat că este pus să plece după țigări sau spune <<Nu>>, acesta din urmă nu mai are carieră politică lângă Dragnea. Vreau să înțelegeți ce tipuri umane sunt prezente acum la conducerea partidului și prin urmare la formarea guvernului, la conducerea țării”, a spus Borțun.
Gestul lui Dragnea nu vine pentru a acoperi lipsa de tutun a fumătorului înrăit, ci pentru a măsura gradul de obediență al ”supușilor” din PSD. Gestul său mi-a adus aminte de un studiu despre care am mai scris, dar care merită amintit în acest context.
Un profesor olandez, Geert Hofstede, a studiat și publicat o lucrare despre comportamentul organizațional din câteva zeci de țări. Acesta a identificat cinci variabile care diferențiază o cultură de alta. Una dintre ele este individualismul. În 2005, doi profesori universitari, Ioan Mihuț și Dan Lungescu, de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, au preluat metodologia sa și au realizat un sondaj la nivelul întregii țări publicat în lucrarea ”Dimensiuni culturale în managementul românesc”.
Una dintre variabilele analizate se numește ”ecartul puterii” (EP). ”Ecartul puterii exprimă gradul de egalitate sau inegalitate dintre membrii unei societăţi. O valoare mare arată că inegalităţile în ceea ce priveşte puterea şi averea sunt conservate şi mărite; în acest tip de societăţi există un sistem de caste care nu permite urcarea cetăţenilor pe scara socială. O valoare mică a EP arată că diferenţele de putere şi avere dintre cetăţeni sunt reduse sau chiar înlăturate; în aceste societăţi se urmăresc egalitatea şi oportunităţile pentru toată lumea […]. Ecartul puterii poate fi definit şi de raporturile dintre subaltern şi şef – într-o viziune mai largă, prin raporturile dintre doi indivizi cu statut diferit (ca nivel). Un ecart mare al puterii este sinonim cu un conformism social puternic, cu supunerea faţă de un statut superior. Această supunere priveşte atât relaţiile din cadrul familiei (copil – părinte, soţie – soţ, frate mai mic – frate mai mare), cât şi cele organizaţionale (subaltern – manager) sau general-sociale (cetăţean simplu – celebritate sau personalitate, om sărac – om bogat, ş.a.m.d.)”, scriu profesorii români.
Potrivit acestora, stilul managerial este autocrat (dictatorial) sau paternalist, în funcţie de alte caracteristici sociale. ”Subalternii îşi „dezvoltă” lipsa de iniţiativă şi se lasă conduşi; de fapt, chiar au nevoie de un management autoritar […]. Nu este permisă contrazicerea pe faţă a şefului, se consideră că acesta ” are întotdeauna dreptate”. Pentru a câştiga un statut informal ceva mai înalt, subalternii nu îşi concurează superiorii ierarhici, ci încearcă să „intre în graţiile şefului”, printr-un comportament adesea slugarnic: nu îl contrazic, încearcă să-i îndeplinească orice ordin (sau lasă să pară că îndeplinesc ordinul), chiar dacă ordinul iese din cadrul organizaţional, îi acceptă orice elemente de comportament, recurg la laude şi linguşiri, încearcă să îşi „sape” colegii. Aşadar, EP măsoară şi slugărnicia membrilor unei culturi. Acest conformism ierarhic vizează nu atât postul ocupat sau funcţia deţinută de o persoană într-o structură formală, cât persoana care, deţinând acel post sau acea funcţie, primeşte un rang social ridicat”, se arat în studiul profesorilor transilvăneni.
Pentru a măsura cu exactitate ecartul puterii, au realizat, cum spuneam, un studiu. Au adresat unui eșantion prezentativ patru întrebări: ”Credeţi că persoanele care ştiu să „se pună bine” cu şefii lor sunt favorizate de aceştia?”, ”Dacă şeful nu are dreptate, este bine ca subalternii să îl contrazică?”, ”Aveţi colegi care încearcă să „se pună bine” cu şefii lor pentru a obţine diverse avantaje?” și, cea mai importantă: ”În timpul programului de lucru şeful vă roagă să mergeţi să-i cumpăraţi un ziar. Ce faceţi?”. Ultima întrebare este ”un indicator foarte fidel al ecartului puterii, fiind un element definitoriu: într-o cultură cu un EP ridicat, subalternii se conformează tuturor ordinelor şefilor, managementul este caracterizat printr-un abuz de putere. În al doilea rând, formularea acestei întrebări i-a făcut pe respondenţi să descrie o situaţie existentă – chiar dacă se referă la persoana proprie, nu vizează opinia, iar aceştia nu s-au simţit ruşinaţi de alegerea unei anumite variante”, spun profesorii Ioan Mihuț și Dan Lungescu. Respondenții au avut patru variante de răspuns: (1) refuz categoric; (2) mă deranjează, dar merg; (3) mi se pare normal să merg; (4) nici nu aştept să fiu rugat, îl întreb chiar eu dacă doreşte să-i aduc ceva (îmi face plăcere să-l ajut). Din 927 de persoane, numai 73 au ales primul răspuns, care indică un EP mic. 521 au ales varianta a doua, 227 varianta a treia și 106 varianta a patra. În concluzie, numai 8% din români s-ar opune ordinelor abuzive ale superiorilor ierarhici, în timp ce 56,2% s-ar opune ordinelor, dar nu au curajul să o facă. ”Această lipsă de curaj nu trebuie înţeleasă doar ca frică de repercusiuni explicite, ci şi pe plan moral. Foarte multe persoane consideră normală ascultarea necondiţionată a şefului, şi destul de multe recunosc că au un comportament ceva mai slugarnic”, spun autorii studiului.
Concluzia profesorilor: indicele EP este foarte mare în România. Cercetătorul olandez spunea că valoarea EP în România este de 90. Suntem la aproximativ același nivel cu India – 77 și Mexic – 81. Mai rău stă Rusia – 93. Țările în care oamenii nu se duc să cumpere țigări dacă sunt trimiși de șefi și care au un EP mic sunt – deloc întâmplător – și țările bogate: Germania – 35, SUA – 40, Canada – 39, Australia – 36, Marea Britanie – 35. Indicele EP în Ungaria este 46, iar în Pakistan este 55.
Probabil că Liviu Dragnea nu a citit acest studiu. !!!Nu este întâmplător că țările bogate au un ecart al puterii mic. Șeful nu are întotdeauna dreptate, iar din ideile subalternilor, din contraziceri, din dezbatere, din brain-storming izvorăsc întotdeauna ideai mai bune.
În PSD se vorbește despre dictatură. Nu știu dacă este așa, dar modalitatea de filtrare a liderilor despre care vorbește fostul consilier al lui Ion Iliescu este o explicație a faptului că numai foarte puțini social democrați i se opun lui Liviu Dragnea. Partidul și România ar avea o soartă mai bună dacă majoritatea liderilor i-ar spunea președintelui, atunci când îi trimite după țigări, să coboare el însuși să-și cumpere. O plimbare pe jos în afara sediului face bine. În condițiile actuale însă, PSD are soarta pe care și-o merită. N-aș vrea însă ca Liviu Dragnea să ne trimită pe toți, membri de partid sau nu, să îi cumpărăm țigări.
