Fiecare dintre noi își amintește cel puțin un moment de început de an școlar. Energia și entuziasmul se mai pierd, poate, pe parcurs: mai vine o vacanță neprevăzută, mai apare o schimbare de lege sau de programă. Ce rămâne la fel? Nevoia copiilor noștri de susținere – fie că e septembrie, fie că e februarie înzăpezit.
Vă propun să ne conectăm puțin la emoția de început de an și să ascultăm câteva mesaje care vin către noi, părinți și profesori.
Să ne imaginăm, deci, că începe un nou an școlar! Se fac liste de rechizite, se proiectează noi așteptări, se adună lumea în curtea școlii cu „Deșteaptă-te, române!“ în difuzoare. Buchete de flori, copii emoționați, papioane, sacouri, rochițe, părinți care se învoiesc de la serviciu, trafic și tot ce mai știm că se întâmplă.
Dragi părinți și profesori, poate ne este greu de multe ori, an de an, pe același teren și în același cadru al promisiunilor, al speranțelor, al formalităților. Mă gândesc că dacă ne-am ales aceste meniri – de profesor, respectiv de părinte – suntem oameni generoși. Nu știu cum vă este fiecăruia ca părinte sau profesor, dar vă invit tot pe dvs. să vă notați lista de dorințe pe care am primit-o de la câțiva copii de vârste diferite.
Am încercat să le spun că mai există ceva care se numește „Sistemul“, care ar putea să ne sprijine mai mult, dar s-au uitat la mine cu ochi întrebători și au zis că ei îi cunosc numai pe colegii, părinții și profesorii cu care se întâlnesc. Atât!
De aceea, lista este pentru noi, cei care ne întâlnim cu copiii. Cu câteva instrumente care țin de noi. Pe listă sunt următoarele, în ordine aleatorie, așa cum a scris fiecare:
1. Să fiu văzut și auzit: nu sunt „băiatul din banca a treia!“ și nici „domnișoara!“ sau „fetițo!“ sau „măi, băiete!“. Am un nume și, dacă nu este timp să fie reținut fiindcă profesorul predă la mai multe clase, sunt gata să mi-l scriu pe un ecuson sau să-l lipesc pe bancă. Este important să mă știu văzut și auzit, chiar dacă mai am 30 de colegi. Altfel, mă diferențiez cum pot sau mă cred neimportant.
2. Să fiu reprezentat la ședințe de mama și de tine, tata. Mi-aș dori să veniți la ședințe și unul, și celălalt, și nu numai la clasele mici, ci și când mai cresc.
E important pentru mine să știu că voi îmi cunoașteți profesorii, colegii, părinții altor colegi, că aflați despre mine.
Când veniți amândoi să mă luați de la after-school sau de la școală mă simt foarte încrezător – vă rog să faceți asta măcar o dată pe lună, dacă mai am și alți frați și surori care vă solicită și ei separat sau dacă nu vă permite serviciul.
3. Să vă întâlniți, părinți și profesori, la ore de consiliere, nu numai când „deranjez“ eu ora, ci să vorbiți numai despre mine măcar 15 minute pe semestru. Voi considera că sunt important pentru voi, părinții mei și profesorul meu! Dacă nu aveți timp să veniți împreună, mama și tata, cel puțin unul dintre voi poate să solicite ora de consiliere.
4.Mi-aș dori să nu vorbiți despre mine de față cu părinții altor colegi sau cu colegii mei, și în fața mea despre colegii mei. Nu ne puneți etichete! Niciodată! Nu există copil bun, rău, indisciplinat, obraznic, olimpic, din familie dezorganizată, gras, slab sau cu diverse tulburări. Sunt un elev care în anumite situații se comportă inadecvat sau adecvat, deci nu sunt obraznic, bun sau rău și atât. Nu sunt olimpic întotdeauna, ci la olimpiada X am obținut un premiu important. Nu sunt un corigent, ci la materia Y am fost în situație de corigență, dar la materia Z strălucesc. Nu vin dintr-o familie care are diverse probleme la vedere – mai sunt și alte familii cu dificultăți, dar, vezi, părinții acelor copii se pricep să nu arate –, ci vin dintr-o familie din România într-o școală de masă pentru toți și pentru fiecare. Deci, sunt eu așa cum sunt, vin din familia din care vin, mă comport într-un fel sau altul în diverse situații și dacă toate lucrurile acestea le duci la nivel personal, nu este vina mea. Eu am venit la școală! Găsiți o soluție împreună, părinți și profesori, de a mă susține așa cum sunt eu. Dacă nu reușiți singuri, vă rog să nu vă rețineți în a solicita sprijin specializat. Cred că merit o șansă în loc de o etichetă.
5. Comunicați! Intrați în dialog, nu în ping-pong, arătând unii spre alții. Așa voi învăța și eu cum se relaționează.
Nu vreau să aud nimic denigrator despre voi, părinții mei și nici despre voi, profesorii mei. Nu m-ar ajuta la nimic, dimpotrivă. Învățați-mă să nu accept să fiu jignit, denigrat și nici eu să nu fac lucrul acesta.
6. Temele pentru acasă lăsați-le pentru mine, vă rog. Așa mă responsabilizez și eu. Dacă nu am înțeles cum se rezolvă ceva, oferiți-mi ocazia să întreb.
Mama, tata, încurajați-mă să întreb profesorul!
Bineînțeles că și lecțiile ar fi de preferat să fie pentru vârsta mea și chiar să mă ajute, nu să fie o corvoadă care îmi taie din timpul pentru alte activități care mă dezvoltă, dar deja aici e grija „Sistemului“ și ține de profesia fiecăruia și personalizarea acestui instrument: tema. Dar, repet, să fie pentru mine, nu pentru familia mea.
7. Susțineți-mă mereu, părinții mei! Știu că îmi spuneți ce e bine pentru mine și uneori vă las impresia că fac mai mult invers, dar nu vă pierdeți acest antrenament de a fi lângă mine zi de zi. E important pentru mine, chiar dacă nu o arăt cum vă așteptați voi. Lăsați-mi spațiu să vă arăt ce am înțeles, ce pot, ce vreau și rămâneți cu mine plini de iubire mai ales când mă revolt.
8. Întrebați-mă cum a fost la școală și ce teme am, dar înainte de asta am nevoie să vă uitați în ochii mei, să mă prindeți de mână și să vă simt alături, chiar și când pare că nu îmi intră nimeni în voie. 9. Și dacă tot s-a creat aici un spațiu ideal, mai zic ceva, de încheiere: am nevoie să simt că voi, oamenii aceștia importanți din viața mea, sunteți prezenți pentru mine. Nu știu cine este „Sistemul“. Eu vă cunosc pe voi, părinții și profesorii mei, și vă port cu mine în lumea mea interioară. Când am să cresc, am să vă găsesc tot acolo. Oferiți-mi ocazia să vă mulțumesc ca un adult încrezător ce voi deveni datorită vouă!
Ce să mai zic, am mai găsit pe listă instrumente importante: disponibilitate, iubire, acceptare, deschidere către nou, dezvoltare personală pentru părinți și profesori, scrisori comune către „Sistem“.
De la elevii mai mari, de gimnaziu și liceu, am găsit și altele, precum răbdare mai multă, acceptare amplificată, conținerea perioadelor de schimbări prin care trec, renunțarea la judecățile de tipul „pe vremea noastră“ și multe alte instrumente de valoare pe care le putem dezvolta, fiecare cât poate de mult în dreptul său.
Dar înainte de a oferi aceste instrumente, de unde ne luăm resurse pentru noi?
Pentru noi, părinți și profesori care ne reîntâlnim an de an în septembrie pe același teren, cu același „Sistem“ care uneori ne împarte în grupuri cu opinii în loc să ne seteze un cadru optim, cu aceeași încredere în viitor sau nu, cu un copil care se uită în ochii noștri și spune că el ne cunoaște numai pe noi și că a venit la școală.
Am creat proiectul „Părinte și Profesor Azi“, care se derulează în școlile de masă în scopul îmbunătățirii relației dintre profesori și părinți. Pentru detalii: intrebari@nicoletalarisa.ro.
„Pe hârtie este ușor și frumos de spus, dar mai greu în practică.“ Așa am primit feedback de la câțiva profesori și părinți, și nu este de judecat acest sentiment: nu e ușor, de multe ori, să facem o schimbare sau să ne uităm la modul autentic către noi.
Am primit, însă, și întrebări de genul: „Cum aș putea să îmbunătățesc relația cu părinții?“; „Ce să aduc nou în abordarea mea la ședință?“; „Cum să îmi ajut copilul să fie motivat la școală?“; „Cum să procedez atunci când copilul meu refuză să facă temele, lipsește ori pare neinteresat de rezultatele lui?“; „Cum să fac să nu mă mai enervez când îl ajut la teme?“; „Cum să relaționez cu un părinte care nu acceptă că la școală copilul este diferit?“ – și lista poate continua.
Sunt întrebări care fac diferența între „e scris pe hârtie și greu de aplicat“ și „cum să fie posibil sau de ce aș avea nevoie“. În spatele acestor două abordări sunt multe adunate și, repet, de nejudecat, dar în fața acestor abordări stau aceiași ochi de copii.
Ei ne cunosc pe noi și au nevoie de noi! Care este motivația mea, părinte sau profesor? Gânduri bune pentru toți și fiecare!
CV
Nicoleta Larisa Albert este trainer, psiholog, psihoterapeut în formare în psihodramă clasică şi dezvoltă programe pentru părinţi şi profesori. Este mama a patru copii, aflaţi în grădiniţă, şcoala primară şi liceu, în învăţământul de masă.
www.nicoletalarisa.ro
întrebări@nicoletalarisa.ro.
